Tradiţii şi obiceiuri de Florii


Traditii si obiceiuri de Florii

Floriile reprezintă intrarea triumfală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, unde Domnul nostru a fost întâmpinat de o sumedenie de credincioși care țineau în mâini ramuri de finic. Această sărbatoare este una dintre cele mai importante sărbători din an, reprezentând singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat. Conform profețiilor prezente în Vechiul Testament, Iisus îşi pregăteşte singur intrarea ca să fie recunoscut ca fiind Mesia, după cum însuşi Legea spunea. Mântuitorul este aclamat de o sumedenie de credincioşi care aveau în mâini ramuri de măslin şi de finic. Aceștia, văzându-L, au început să strige: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.” Credincioșii rosteau aceste cuvinte deoarece simțeau că Dumnezeu s-a pogorât din Ceruri și a venit pe pământ pentru a-i mântui. În plus, de Florii își sărbătoresc ziua onomastică toți cei care la botez au primit nume de flori.

Tradiţii şi obiceiuri de Florii – ramurile de salcie

În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfințite și puse la icoane. Se credea că nu e bine să renunți la aceste ramuri dacă nu au venit celelalte Florii. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Există credința că abia acum pomii prind putere să rodească. De aceea, nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod.

În ziua de Florii, stupii erau împodobiți cu ramurile de salcie sfințite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină.

În unele sate, mâțișorii erau aruncați în curte când începea să bată grindina. Însă ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate.

Ramura de salcie sfințită era utilizată și în scopuri terapeutice. Oamenii înghițeau mâțișori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriți de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară șalele. Există și obiceiul ca părinții să-și lovească copiii cu nuielușa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că așa vor crește sănătoși și înțelepți.

De Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă, pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

De asemenea, la miezul nopţii, se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele ca după un copac înflorit.

Tradiţii şi obiceiuri de Florii – Obiceiul Lăzărițelor

Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc.

În popor se crede ca Lazăr era un fecior tânar, fratele fetei care s-a căsătorit cu Dragobete, Cap de Primavară. Potrivit tradiției, într-o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsând-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând într-un copac să ia muguri pentru animale, își aduce aminte de plăcinte. Se grăbește să coboare, cade și moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul placintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la țară să facă ofrandă de pomenire a morților împărțind plăcinte de post.

În ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, numit Lăzărița, care era structurat dupa modelul colindelor, la care participau numai fetele. Una din fete, numită Lăzărița, se îmbrăca în mireasă și colinda împreună în fața ferestrelor caselor unde au fost primite. Lăzărița se plimba cu pași domoli, înainte și înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazăr sau Lăzărica: plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neașteptată prin căderea din copac, căutarea și găsirea trupului neînsuflețit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc, aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.

Dacă ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Notă:

Comentariile de pe acest sit reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legatură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Sus