Țara Oașului - descriere zonă turistică şi oferte de cazare

Țara Oașului

Lucruri de făcut în zonă

Țara Oașului este una dintre cele mai deosebite și importante regiuni turistice și istorice din România. Este o regiune frumos conturată, cu numeroase obiceiuri și tradiții unice. Din punct de vedere geografic, Țara Oașului cuprinde depresiunea tectono – vulcanică cu același nume și munții care o înconjoară: Munții Oaș și Igniș, cu altitudine cuprinsă între 700 – 1200 de metri, munți de origine vulcanică.

Condițiile favorabile de locuire din această regiune sunt demonstrate încă din cele mai vechi timpuri, existând urme de cultură materială începând cu paleoliticul. Țara Oașului a fost locuită de dacii liberi, iar în secolul al XIII-lea, majoritatea așezărilor sunt atestate, fiind poziționate pe cunoscutul ”drum al sării”, ce venea de la Ocna Șugatag, peste pasul Huta, la Satu Mare.

Turiștii se pot bucura de numeroase obiective în această zonă turistică. Ca și obiective turistice naturale, în Țara Oașului putem descoperi culmile vestice ale Munților Igniș, cu trasee turistice spre vârful Pietroasa și spre ”Sfinxul din Oaș”, cu platouri și vârfuri vulcanice. De asemenea, putem vizita lacul de la Călinești și izvoarele minerale numite borcuturi.

Din punct de vedere cultural, Țara Oașului este o regiune cu o impresionantă cultură, dar și vestită pentru obiceiurile, tradițiile și porturile specifice, conservate în forme originale până în zilele noastre. La Negrești Oaș putem vizita Muzeul Țării Oașului, cu secții de arheologie, etnografie, costume, ceramică și cu construcții, în aer liber, specifice Țării Oașului.

Etnografie și construcții vechi, specifice Țării Oașului, putem vizita și în localitatea Cămârzana, renumită pentru arhitectura, portul și obiceiurile specifice din Țara Oașului. Localitatea Vama este un însemnat centru tradițional de olărit, iar la Huta Certeze putem vizita case specifice, tradiționale. În contrast cu aceste așezări vechi este localitatea Certeze, astăzi satul are cele mai impresionante clădiri în stil modern, construite de primii români plecați să muncească în străinătate.

În fiecare an, în prima duminică din luna mai, în Pasul Huta, la trecerea spre Maramureș, putem participa la o tradițională nedeie, cu participarea zonelor Codru, Oaș, Maramureș. Turiștii pot asculta melodii specifice folclorice ale acestor zone turistice, pot admira costume tradiționale și pot gusta din preparate specifice.

Dintre obiectivele antropice realizare de om în această zonă minunată  amintim: Muzeul din Negrești Oaș, Castelul Regelui Carol din Carei, Cetatea din Ardud, Turnul Pompierilor, Cimitirul Vesel de la Săpânța, Mănăstiera de la Bixad.

Țara Oașului este o regiune turistică complexă, unde putem descoperi o Românie pură, prin tradițile și obiceiurile păstrate intact încă din cele mai vechi timpuri.

 

Ţara România
JudețulSatu Mare
Autorul articoluluiAntonela Dumitrescu

Hanul lui Ionuț din Satu Mare

Satu Mare, Calea Odoreului, nr. 46/A, județul Satu Mare
Preț pe noapte începând cu 90 lei
Hanul lui Ionuț din Satu Mare – Țara Oașului. Hanul lui Ionuț din Satu Mare este o alegere per Citește
Rezervare

Hotel Coral din Satu Mare

Dorolț, str. Principală, nr. 450, județul Satu Mare
Preț pe noapte începând cu 135 lei
Hotel Coral din Satu Mare – Țara Oașului. Hotel Coral din Satu Mare este o alegere elegantă ș Citește
Rezervare

Hotel President din Satu Mare

Satu Mare, str. Muncitorilor, nr. 2, județul Satu Mare
Preț pe noapte începând cu 120 lei
Hotel President din Satu Mare – Țara Oașului. Hotel President din Satu Mare este o locație ele Citește
Rezervare

DescoperimRomania.ro nu are momentan în portofoliu locuri disponibile de cazare pentru această zonă turistică.

Momentan nu există oferte de circuite turistice pentru această zonă.

Obiective turistice

Muzeul Țării Oașului
Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Țara Oașului. Prezintă întreaga cultură a Țării Oașului. Există o permanentă expoziție de obiecte de etnografie și folclor din Țara Oașului: port popular oșenesc, țesături specifice zonei, ceramică de Vama, mobilier și elemente de arhitectură populară. De asemenea cuprinde și o colecție de artă, a pictorului Ioan Țănțaș.

Muzeul Etnografic în aer liber
Este localizat în centrul orașului Negrești Oaș, într-un pitoresc spațiu colinar. Este format din monumente specifice arhitecturii țărănești a satelor din Țara Oașului, din secolele XVII – XX. Se remarcă case tradiționale, șura din Gherla Mică, poiată de oi, Biserica de lemn din Lechința (din 1604), dar și instalații tehnice funcționabile: moara de apă, vuitoare, piuă. Muzeul este completat de un centru de olărit, unde turiști pot vedea ”pe viu” continuarea tradiției olăritului.

Centru de olărit Vama
Este un însemnat centru tradițional de olărit din Țara Oașului. Este destinată impodobirii interioarelor caselor, fiind o ceramică valoroasă, smăltțuită cu caracter de lux și decorate cu motive geomoetrice florale, păstrând elemente decorative bizantine. Astăzi, turiștii pot descoperii tainele olăritului ăntr-o singură familie.

Vârful Pietroasa
Unul dintre cele mai frumoase obiective turistice naturale din Țara Oașului, cu peisaje pitorești. De origine vulcanică, cu numeroase forme: conuri, cratere și căldări, cascade, zona este împânzită de forme antropo și zoomorfe: ”Sfinxul Oașului”, Bunicii cu nepoții”, ”Urșii” etc. De asemenea, multe izvoare din această zonă aduc la suprafață ape carbogazoase. Drumeția spre vârfulș Pietroasa este de 4-5 ore dus-întors, și poartă turiștii spre zone împădurite, cu aer curat și o frumoasă cascadă de 6 metri. Când vom ajunge la cel mai înalt punct al județului, vom găsi o priveliște minunată spre lanțul carpatic, da și spre căldările depresionare ale Țării Oașului.

Stațiunea Băile Puturoasa
Stațiunea Băile Puturoasa se află în apropiere de orașul Negrești Oaș, la o altitudine de 400 de metri, într-o căldare a unui fost vulcan. Numele ei provine de la apa minerală sulfuroasă, prezentă aici, care emană în aer hodrogen sulfurat. De asemenea, apele nămoloase, cu conșinut de sulf, iod și clor, sunt benefice pentru tratarea diferitele boli. Peisajul pitoresc și clima blândă fac din stațiunea Băile Puturoasa o atracție turistică importantă din Țara Oașului.