Disponibilitate

  • cazare romania

    Imagini cu titlu de prezentare

    Casa Rădoi din Băile Herculane - Cameră dublă

    + info suplimentare
    Max: person person

    Facilităţi în cameră: Acces gratuit la internet Wi - Fi, Încălzire centrală

Informații generale

Casa Rădoi din Băile Herculane – Valea Cernei.

Casa Rădoi din Băile Herculane – oază de liniște și relaxare, un loc al meditaţiei, încărcat de natură şi aerul proaspăt al muntelui.

Situată în localitatea Băile Herculane, în apropiere de centrul istoric al staţiunii, Casa Rădoi din Băile Herculane vine în întâmpinarea turiştilor cu 8 camere duble matrimoniale şi twin, camere cu un aspect rustic ce se încadrează perfect locului în care este amplasată.

Toate camerele au acces gratuit la internet Wi-Fi, mobilier din lemn cu motive autentice, grup sanitar comun. În incinta unităţii de cazare, Casa Rădoi din Băile Herculane pune la dispoziţia turiştilor o bucătărie complet utilată, o sală pentru servirea mesei ce poate fi folosită şi pentru desfăşurarea activităţilor de team-building, 3 foişoare din care puteţi privi cu entuziasm panorama staţiunii Băile Herculane şi Masivul Domogled, patru balansoare pentru serile de vară petrecute în compania familiei sau a grupului de prieteni şi un grătar la care aveţi acces în mod gratuit pentru a vă putea prepara după bunul plac prânzul sau cina.

Casa Rădoi din Herculane este locul perfect pentru cei care îşi doresc să îşi reîncarce bateriile cu energie pozitivă, farmecul satului cărășan fiind prezent în fiecare colţişor. Gazdele amabile, verdeaţa ce înconjoară perimetrul şi ciripitul păsărilor sunt elemente definitorii pentru un concediu reuşit la Casa Rădoi din Băile Herculane.

Pentru pasionaţii de drumeţii montane, călătorii şi abordare de trasee unice, gazda oferă excursii şi ghidaj atât în staţiune cât şi pe versaţii din împrejurimi.

Cu o istorie de peste două milenii, o tradiţie infinită, fiind cea mai veche staţiune balneoclimaterică atât din România cât şi din Europa, Băile Herculane vă invită să descoperiţi puterea apelor curative, cu sulf şi iod, să dezlegaţi mistere şi să vă îndrăgostiţi de peisajele arhitecturale unice. Puteţi vizita cea mai veche statuie din România, Statuia lui Hercules, Grota Haiducilor, Grotă cu Aburi, unică în lume, cu temperaturi de până la 65˚C, Crucea Albă la care se ajunge pe un traseu montan marcat prin Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei dar şi izvoarele termale din staţiune.

Casa Rădoi din Băile Herculane şi staţiunea Băile Herculane vă invită la relaxare, istorie, mister şi natură, toate într-un singur loc, unic în România dar şi în lume.


Dacă ți-a plăcut oferta de cazare trimite-o și prietenilor tăi!

Rezervări/Plată

Plata se face la recepție.

Copii și paturi suplimentare

Se acceptă cazarea cu copii mici.

Animale de companie

Se acceptă cazarea cu animale de companie contra cost.

Facilităţi

  • Curte
  • Bucătărie complet echipată
  • Acces gratuit la internet Wi - Fi
  • Balansoar
  • Foişor
  • Grătar/Barbeque
  • Sală de mese

Parcare

Parcarea este gratuită.

Momentan nu sunt recenzii.

Valea Cernei

Valea Cernei

Valea Cernei este o zonă situată în S-V Romaniei, zonă de interes turistic maxim, care concurează cu multe parcuri naționale din Europa. Valea Cernei este foarte bogată în obiective turistice, rezervații naturale, cu flora și fauna specifice climei mediteraneene. Întreaga zona a fost inclusă în Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei.

Pe Valea Cernei dincolo şi dincoace de fascinaţia şi freamătul izvoarelor, de cântecul munţilor şi al pădurilor cu arbori seculari şi de atâtea alte rarităţi ale lumii pământeşti, se poate primeni încă spiritul, într-un peisaj în care frumosul vine mereu dinspre veşnicie, iar natura rămâne simbolul suprem al eternităţii.

Cerna își formează obârșile din unirea apelor unui izvor puternic care iese de sub Ciuceava Chicerii – Izbucul Cernei – cu apele pârâului Cernișoara ale cărui izvoare se află la circa 10 km amonte sub Vârful Patina, la altitudinea medie de 2 070 m. În aval de Izbucul Cernei, afluenții mari se află exclusiv pe partea dreaptă, prezentând lungimi medii cuprinse între 8 și 10 km, iar cei de pe stânga fiind cu totul neînsemnați și atingând maximum 2 km lungime. Cerna se varsă în Dunăre, formând un golf larg la contactul cu apele lacului de acumulare din raza orașului Orșova.

Valea Cernei se prezintă sub aspectul unui defileu care se desfășoară pe o lungime de circa 40 km.

În bazinul hidrografic al râului Cerna și respectiv în spațiile montane imediat apropiate se află circa 700 de peșteri și aproximativ 24 de avenuri. Dintre acestea cu dimensiunile deosebit de mari sunt: Peștera Selitrari (1 500 m); Peștera din Ogașul Adânc (650 m); Peștera Rece din Ciuceava Neagră (561 m); Peștera Albă din Ciuceava Mare (510 m). În anumite locuri Valea Cernei se îngustează mult fiind greu accesibilă, formând un sector de chei : Cheile Corcoaiei (200 m); Cheile Bobotului (150 m); Cheile Piatra Pușcată (70 m); Cheile din Ogașul Ursului (90 m).

Atracția principală pentru turiști sunt, totuși, izvoarele termale din Băile Herculane, izvoare recunoscute pentru puterile vindecătoare încă de pe vremea lui Hercules.

Unitățile de cazare din Băile Herculane sunt numeroase și pentru toate buzunarele, aici se găsesc de la locuri de campare amenajate până la hoteluri, pensiuni și hosteluri.


Obiective turistice

Cheile Corcoaiei, lungi de mai bine de 200 m , declarate monument al naturii împreună cu o suprafață de 10 ha sunt unice în felul lor. Cerna a curs cândva pe aici printr-un tunel care prabușindu-se a format pereții ce se apleacă deasupra apei parcă să-și dea mâna, pe alocuri distanța dintre ei nu depășește 5 m. Aici râul Cerna a tăiat vertical stânca, sapând un tub circular, despicat de sus până jos. Tot aici se vede în stâncă urma de picior a lui Hercules.

Muzeul de Istorie Băile Herculane a fost înfiinţat la 28 iulie 1924, prin grija secţiunii regionale din Banat a Comisiunii Monumentelor Istorice. După 1960, muzeul a fost reorganizat. Aflat într-o clădire monument istoric (Cazinoul cu Coloane, 1862, arh. Daderer), muzeul prezintă publicului descoperiri arheologice din zonă: piese de ceramică romană, monede, podoabe, altare votive, inscripţii, basoreliefuri din castrul Ad Mediam, arme şi piese de harnaşament.

Podul de piatră cu coridor acoperit peste Cerna este primul pod în curbă în zidărie din Europa, început în 1864 și terminat în anul 1866. Podul a fost construit pentru a face legătura între hotelurile de pe malul stâng al Cernei și băile termale de pe malul drept.

În Băile Herculane, cea mai veche stațiune din România atestată documentar încă din vremea romanilor, în partea de nord se află statuia lui Hercule, cel căruia i-a fost închinat încă de la începuturi acest loc binecuvântat. În 1847 se instalează statuia lui Hercule, donată de principele moştenitor Carol, pe locul fântânii din marmură roşie din centrul staţiunii.
Citește mai mult