Mănăstirea Bârsana – Liniștea Raiului

Mănăstirea Bârsana – colț de rai

Mănăstirea Bârsana din Maramureș


Mănăstirea Bârsana din Maramureș este un mic colț de rai pe pământ. Când poposești la Bârsana simți liniștea sufletului și binecuvântarea acestui loc.

Mănăstirea Bârsana este situată la 22 de km distanță de principalul oraș din județul MaramureșSighetul Marmației, la ieșirea din comuna Bârsana, la kilometrul 17 al drumului județean DJ186. Este poziționată pe Valea Izei, într-un colț pitoresc. Vara este plin de verdeață, iar iarna peisajul devine alb, splendid și parcă mai aproape de Dumnezeu.

Mănăstirea Bârsana este un lăcaș de cult, cu hramul celor 12 Apostoli și aparține de Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

Lăcașul este încărcat de smerenie și rugăciune, dar și un monument de artă populară, tipică Maramureșului, un echilibru între credință și artă. Bisericile de lemn tipice maramureșene completează tabloul acestui loc de liniște și rugăciune.

Caută cazare în Bârsana

Prima mănăstire din Bârsana a apărut în secolul al XIV – lea. Vremurile grele de război și năvălirea turcilor au dus la distrugerea lor, rând pe rând, însă oamenii locului și-au păstrat credința și au reconstruit, după fiecare distrugere, un alt lăcaș de cult.

Cea mai veche biserică din ansamblu Bârsana datează din anul 1806 și este desemnată monument UNESCO. Este o biserică din lemn, cu hramul ”Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. A este martora unui fenomen răspândit în Maramureș, de frica războiului și năvălitorilor, acela de strămutare. Credincioși, de frica profanării și distrugerii, au mutat mănăstirea mai aproape de sat, pe locul actual. Biserica cea mai nou, cu hramul celor 12 Apostoli, datează din anii 1993 – 1995. Este un lăcaș de lemn, cu motive populare maramureșene.

Ansamblu este completat de Aghiasmatar, o construcție pusă în centrul ansamblului. Are patru intrări, iar în mijloc o fântână. La Mănăstirea Bârsana mai puteți vedea Casa Maicilor, Casa Artistului (unde au fost adăpostiți oameni de creație), Casa Duhovnicului, Turnul – Clopotnița. De asemenea, Mănăstirea Bârsana mai deține un muzeu, ce prezintă arta populară din Maramureș, arhitectura tipică și tradițiile de pe Valea Izei, și două ateliere meșteșugărești, de țesătorie și pictură.

La Mănăstirea Bârsana veți găsi liniștea sufletului și puritatea locurilor pitorești. Când ajungeți aici simți bucuria rugăciunii, liniștea naturii și apropierea de Dumnezeu.

Aici sufletul se odihnește și ia o pauză de la viața agitată, plină de griji și tristeți.

Mănăstirea Bârsana vă bucură mintea și sufletul, prin smerenie, cadrul natural pitoresc și arta populară prezentată în ansamblul mănăstiresc!

Foto: Eugen Ștefan Lazăr


Peste-20.000-de-vizitatori-au-ajuns-la-Targul-de-Turism-al-Romaniei-de-la-ROMEXPO-DescoperimRomania.ro-1 Mănăstirea Bârsana - colț de rai

Peste 20.000 de vizitatori au ajuns la Târgul de Turism al României de la ROMEXPO

Peste 20.000 de vizitatori au ajuns la Târgul de Turism al României de la ROMEXPO În perioada 23 – 26 februarie, ROMEXPO a organizat Târgul de Turism al României – ediția de primăvară. Peste 20.000 de vizitatori au ajuns la #TTR2023 și au beneficiat de cele mai bune oferte de vacanță. Manifestarea a înregistrat un […]

0 comments
bRANCUS-11 Mănăstirea Bârsana - colț de rai

Cele trei „piese de aur” ale lui Brâncuși

Imagini: Mădălina Ionela JUJAN Masa tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana infintului – minunui ale societății românești Ca să fii bogat, se spune că ai nevoie de aur, dar de fapt, pentru a fi bogat trebuie doar să ai inspirație. Contantin Brâncuși a reprezentat un astfel de om plin de „aur”, adică inspirație. El a fost un […]

1 comment
Picture2-CP-jpg Mănăstirea Bârsana - colț de rai

Rezervă-ți vacanța de vis la Târgul de Turism Al României – ediția de toamnă!

Rezervă-ți vacanța de vis la Târgul de Turism Al României – ediția de toamnă! În perioada 9 – 12 noiembrie, ROMEXPO vă invită la Târgul de Turism al României – ediția de toamnă. Sunteți așteptați în pavilionul B2 al Centrului Expozițional cu super oferte la destinații din întreaga lume și cele mai bune sfaturi de […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *