Transylvania Tourism Fair – cel mai mare târg de turism din Transilvania

Transylvania Tourism Fair – cel mai mare târg de turism din Transilvania


DescoperimRomania.ro vă invită la cea de-a XII-a ediție, a celui mai mare târg de turism din Transilvania.  În perioada  22 – 24 martie, la Brașov Business Park are loc Transylvania Tourism Fair.

Vom avea ocazia să ne întâlnim cu prietenii noștri din toată țara, pentru a descoperii cele mai noi   și mai interesante   destinații turistice pentru anul acesta.  Pentru a vă face o idee cu cine ne vom întâlni, vă spunem doar atât.

Dino Parc împreună cu Primăria Orașului Râșnovvor încerca să ne convingă să ne petrecem sfărșitul de săptămână într-un mod cât mai inedit, cu activități cât mai diverse, pentru toate vârstele.

Studenții Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Alimentație și Turism dar și Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor vor fi prezenți  la Transylvania Tourism Fair pentru a le însușii vizitatorilor cât mai  multe cunoștiințe legate de zonele unde aceștia își doresc să își petreacă  vacanța. În același timp și pentru  studenții  este o oportunitate  de a vedea ce înseamnă  domeniul turismului pe propria lor piele.

Brașov Be Live It, este prima aplicație de telefonie  mobilă, în care se regăsește prezentarea unui  județ după mai multe criterii. Această aplicație se bucură de un număr mare de descărcări, datorită  numeroaselor secțiuni în care este împărțită. Cu o simplă accesare poți afla  agenda evenimetelor din Brașov,  destinațiile turistice cele mai reprezentative,   elementele de Patrimoniu UNESCO, elementele  naturale de importanță  națională  și internațională,   tipurile de turism etc.

Consiliul Județean Brașov susține că  Brașovul este primul  județ turistic al României,  iar la standul acestora putem să ne întâlnim cu persoanele cele mai implicate în  dezvoltarea județului din punct de vedere turistic.

E-BIKES ARE COOL, COMFORTABLE AND SAFE!”  Promovează excursii cu biciclete de munte și tabere de echitație în regiunea Transilvaniei. Unic pentru aspectul său medieval, stilul de viață tradițional și peisajul carpatic nedescoperit, bijuteriile ascunse ale Transilvaniei sunt cel mai bine explorate în timpul călătoriei pe bicicleta.

O altă modalitate de călătorie este cu trenul, CFR Călători fiind și în acest an prezent la târg, cu oferte și reduceri pentru toți cei interesați.

Pentru cursele spre aeroport, cei de la Direct Aeroport și cei de la M&M Express oferă informații legate de  transportul până la cele mai importante aeroporturi din România, cu plecări din  toate orașele.

Castelul Bran ne invită să luăm o pauză de ceai într-o atmosferă  de sărbătoare medievală, unde  personalul  își va prezenta  evenimentele  de peste an.

Pentru a  se păstra atmosfera de sărbătoare, cei de la Cricova vor veni cu o gamă largă de vinuri, iar degustrările vor  fi pe parcursul a celor 3 zile, cănd ne vor prezenta mai multe tipuri de oferte  pentru vizitarea orașului subteran.

Hotel Boutique Citadel Eforie Nord este singurul complex turistic de pe Litoralul Mării Negre prezent la târg.

Panorama Boutique Hotel din Sfântul Gheorghe vine ca o alternativă de petrecere a timpului liber, în una dintre cele mai pitorești zone ale României, Ținutul Secuiesc.

Hotel Pestera Cota 1610 se află la numai 300 m de telecabine şi de traseele de drumeţii din zona Bucegiului.  Hotelul pune la dispoziţia clienților  piscină, saună și cadă cu hidromasaj, așa încât acest hotel este pentru gusturile oricărui turist.

Proiectul ADI Molivisu – „Crearea infrastructurii generale si specifice activitatilor de turism din arealul climatic Ghitu – Molivisu, comuna Arefu, judetul Arges” este prezent și anul acesta alături de noi cu produse tradiționale.

Solvex Bulgaria  vor fi prezenți și în acest an așa cum ne-au obișnuit și până acum cu oferte și  pachete turistice pentru turismul bulgar.  Aceasta este una dinte cele mai mari  agenții touroperatorie din Bulgaria, oferind o gama larga de servicii turistice privind turismul  litoral, balnear și montan.

Pentru mult râvnita insulă Malta, agenția Malta Travel oferă numeroase oportunități de vizitare și petrecere a timpului liber într-o atmosferă în stil mediteranean.

EddieTravel vine alături de noi  la târg cu cele mai inedite destinații pe teritorile tuturor continentelor.

Una dintre cele mai mari agenți de turism din România, Lufthansa  City Center Kron- Tour este alături de noi  și ne oferă oferte pentru cele mai îndepartate locații, la prețuri avanajoase.

O altă agenție  cunoscută la nivel național este Paralela 45,  iar aceasta ne oferă  mai multe alternative de călătorie, având excursii atât cu avionul cât și cu autocarul.

VacanțeSmart.ro  sunt o echipă tânără ce dorește să sară în ajutorul tuturor   celor interesați pentru a reuși să le ofere vacanța de vis.

ViotopTravel  vin la târg alături de noi pentru a ne încuraja să ieșim  în afara Europei, în cele mai călduroase zone ale lumii.

Rovial Turism  se ghidează după vorbele  lui Francis Bacon ” A călători la tinerețe face parte din educație, la bătrânețe din experiență”

Iar  Medicover este exponatul ce oferă  celor interesați experiențe  medicale în  14 județe  din țară.

Acest eveniment   nu ar putea avea loc  fara DERTOUR, partenerul oficial al Transylvania Tourism Fair. Această agenție de turism vine cu numeroase sejururi tematice pentru cei cu gânduri îndrăznețe  în vacanța de anul acesta.

Însă evenimentul care se află la cea de a XII-a ediție are ca  de fiecare dată partener Patronatul ANAT- Asociația Națională a Agenților de Turism din Românânia.

Lista partenerilor este una lungă, însă printre cei mai importanți îi menționăm: SKYTeam        (cea de-a doua alianță aeriană din lume), Travelport ,  Lufthansa  City Center Kron- Tour,  Centrul Comercial Carrefour Brașov.

Alături de noi, partenerii media ai evenimentului vor încerca  să promoveze cât mai bine evenimentul, pentru a ne călca pragul un număr cât  mai mare de pasionați ai călătoriilor.  GoNext  este cel mai citit portal de știri și reportaje dedicat turismului, iar acest lucru ne confirmă că evenimentul o să fie cunoscut în toată țara. Iar la nivel local, Prețul Zilei  și Metropola Brașov  vor încerca să disemineze  cât mai multe informații legate de Transylvania Tourism Fair.

Pentru a vă  convinge de  profesionalismul oferit de expozanți și organizatori, vă invităm să petreceți  câteva ore  într-o atmosferă de vacanță.

  • Vineri- 22 martie 2019- între orele 11:00 și 20:00
  • Sâmbătă- 23 martie 2019- între orele 10:00 și 18:00
  • Duminică- 24 martie 2019- între orele 10:00 și 18:00

Vă așteptăm!

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *