• Banat
  • Banat
  • Banat
  • Banat
  • Banat

Banat

Regiunea Banat este o provincie istorică împărțită astăzi între România, Serbia și o mică parte din Ungaria.

Teritoriul românesc al Banatului cuprinde județul Timiș, județul Caraș-Severin, parte din județele Mehedinți și Arad.

Granițele naturale ale Banatului sunt râurile Mureș și Tisa, fluviul Dunărea și masivele Poiana-Ruscă și Retezat.

Relieful Banatului este foarte divers: începând din vest, spre est, formele de relief se succed în trepte: câmpia joasă, câmpia înaltă, dealurile și, în final munții. Unele masivele muntoase bănățene constituie ramura vestică a Carpaților Meridionali.

Datorită unui relief atât de diversificat Banatul este gazda unor obiective turistice naturale și antropice deosebite.

Dintre obiectivele turistice antropice amintim: Teatrul Mihai Eminescu din Oravița, statuia lui Hercules din Băile Herculane, Catedrala Mitropolitană din Timișoara, Teatrul Național (clădirea Operei) și multe alte clădiri deosebite din zona Cetate a Timișoarei, calea ferată Oravița – Anina (cea mai veche cale ferată montană din România).

Obiectivele naturale sunt reprezentate de Cascada Bigăr, Cascada Sușara, Cascada Moceriș, Cascada Beușnița, Cheile Carașului, Cheile Nerei, Cheile Minișului, Ochiul Beiului, Lacul Dracului, Trei Ape și multe, multe alte minuni ale naturii.

Dar să nu uităm că prin Banat intră și Dunărea în țară, la Baziaș, formând la întâlnirea cu râul Nera o microdeltă unică și spectaculoasă. Și de aici începe drumul lung și anevoios al Dunării printre munți apoi prin câmpie spre propria sa deltă, Delta Dunării.

Tradițiile și obiceiurile se mai păstrează în Banat atât în județul Timiș cât și în Caraș-Severin. Cele mai frumoase obiceiuri le găsim la rugi (nigei), sărbătoarea satului, ocazie cu care tinerii se întorc acasă, poartă cu mândrie portul popular, distracția durează 2 sau 3 zile în funcție de obiceiul fiecărui sat, dar tradiții speciale sunt și de Paște, Crăciun și Sânzâiene.

Bănățeni au darul gătitului cu gust, acasă la bănățeni vei descoperi preparate tradiționale din carne, murături, ciorbe, supe și prajituri delicioase.

Te invităm să descoperi frumusețile antropice și naturale ale Banatului!