Valea Beiului și Valea Beușniței
Cu siguranță ați auzit de Ochiul Beiului și Cascadele Beușnița. Ei bine, cele două monumente ale naturii se află localizate pe Valea Beiului, respectiv Valea Beușniței, în județul Caraș-Severin, în zona Cheilor Nerei. Pârâul Bei (Beu) este afluent al râului Nera și practic își are originea în lacul Ochiu Beiului. Lac alimentat de un izvor carstic submers. Ochiul Beiului este de o inestimabilă frumusețe, dar și de o importanță geomorfologică și hidrogeologică. Pe Valea Beiului întâlnim numeroase cascade, unele de mici dimensiuni, altele cu dimensiuni impresionante, cum este de exemplu Cascada Văioaga.
Valea Beușnița este o vale formată în cea mai mare parte din cascade în trepte și bazinete, forme create pe tuf calcaros sau travertin prin depunerea acestui material ca urmare a transportului apei. Valea Beușnița începe la minunata Cascadă a Beușniței și se termină cu câteva cascade de mai mici dimensiuni, dar de o rară frumusețe. Valea Beușniței este afluent al râului Beu și se varsă în acesta chiar lângă Ochiul Beiului.
Acces Valea Beiului și Valea Beușniței
Accesul spre aceste minunății ale naturii este unul foarte bun. Fie venim dinspre Reșița, Oravița sau Bozovici, drumurile sunt numeroase, dar la calitate mai e puțin de lucrat. Toate drumurile ne vor conduce spre Podul Beiului. Din acest loc continuăm pe un drum forestier în stare foarte bună până la Cantonul Valea Beului. Aici accesul cu mașina este la final. De la Podul Beiului se face accesul și înspre Cheile Nerei.
Traseele turistice au fost remarcate recent, fapt ce sporește gradul de siguranță oferit de aceste amenajări turistice. Pentru a ajunge la Ochiul Beiului se urmează în amonte de la Podul Beiului valea cu același nume pe marcaj bandă galbenă. De la Ochiul Beiului pe Valea Beușnița în amonte spre Cascada Beușnița, se continuă pe marcaj cruce roșie
Cele două văi oferă priveliști minunate, de neuitat. Culoarea apei, bazinele formate natural și cascadele, toate într-un cadru minunat, înconjurat de pădure, atrag anual mii sau zeci de mii de vizitatori. Merită cu siguranță vizitate, cu precădere în perioada de primăvară, când apele mari dau un aspect superb cascadelor. Dar în orice anotimp, frumusețea zonei și mai ales a cascadelor, oferă cu siguranță peisaje minunate de care vă veți bucura o dată ajunși în zona văilor Beiului și Beușniței.
Vă doresc călătorie plăcută, vreme bună și să vă bucurați de frumusețile naturii!
Caută cazare în categoria: Cazare Banat, Cazare Văliug, Cazare Băile Herculane, Cazare Cazanele Dunării, Cazare Sasca Montană
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice
23.000 de vizitatori și-au planificat vacanțele la Târgul de Turism al României!
23.000 de vizitatori au trecut pragul ediției de primăvară a Târgului de Turism al României găzduit de Romexpo între 16 și 19 februarie, în creștere cu 5% față de ediția precedentă! Târgul de Turism al României este cel mai mare eveniment autohton dedicat industriei iar bilanțul ediției de primăvară arată încă o dată oportunitatea organizării […]
Croaziera pe Dunăre cu MS Diana, un altfel de concediu
Dacă vă gândiți să faceți ceva diferit vara aceasta, dar totuși doriți să nu plecați prea departe, atunci o croazieră pe Dunăre ar putea fi o alegere potrivită. Croaziera pe Dunăre propusă de cei de la MS Diana te poartă pe valurile fluviului de la Orșova spre Veliko Gradište (Serbia) › Belgrad (Serbia) › Novi […]
Ielele și Sânzienele – flori, superstiții și iubire
Ielele și Sânzienele – flori, superstiții și iubire Departe de orașul aglomerat, în satul românesc, acolo unde tradiția și vechile obiceiuri încă mai domnesc, descoperim superstiții de mult uitate de către noi, ”cei de la oraș”. În luna lui cireșar, când spicul grâului dă în copt, când câmpul cu a lui bogăție de flori și […]

4 Replies to “Valea Beiului și Valea Beușniței – văile cascadelor”
6 iulie 2016
13 iulie 2016