De la Arad la Moara cu Noroc

De la Arad la Moara cu Noroc

Orașul lui Slavici


Cu un profund caracter istoric, Aradul este unul din cele mai autentice și mai frumoase orașe din vestul țării. Schimbările și evenimentele aici au început să apară la scurt timp după atestarea localității (1078). Progresele făcute în timp constituiesc orașul de astăzi.  De aceea, trebuiesc menționate câteva evenimente din frumoasa istorie a Aradului.

Prima școală pedagogică din Transilavnia a fost înființată în orașul lui Slavici la 1812. Tot aici, cinci ani mai târziu, se construiește primul teatru din țară. În 1833, se înființează al șaselea conservator muzical din Europa modernă. Acestea sunt doar câteva exemple de evenimente culturale petrecute în Arad. Însă, de-a lungul timpului s-au petrecut mult mai multe. Numeroase clădiri au fost ridicate, cele mai multe în stil secession și electic. Au fost construite palate, lăcașe de cult, uzine, școli etc. Au fost găzduite multe evenimente. Unele au avut un impact internațional, la altele au participat intelectuali români, printre care și Eminescu.

Totuși, importanța orașului lui Slavici crește remarcabil abia la început de secol XX. În 1913, prima linie ferată electrică din Europa estică și a opta la nivel global este inaugurată aici. La finele celui De-al Doilea Război Mondial, intră la conducerea Consiliului Național Român politicieni arădeni, printre care și Vasile Goldiș.

În perioada interbelică, Aradul este declarat cel mai puternic centru economic din Transilvania și al patrulea din țară. În perioada postbelică, primele fabrici de jucării și de ceasuri au fost ridicate la Arad. Cu toate acestea, evenimentul major pe care orașul lui Slavici l-a suferit a avut loc la sfârșitul aniilor `80. Aradul a fost primul oraș din țară ce s-a alăturat Revoltei de la Timișoara din iarna lui `89.

După cum se poate vedea, istoria orașului este amplă, trecerea de la oraș medieval la oraș modern fiind rapidă. Aceeași istorie face ca circuitul turistic la nivel regional să fie mai amplu și transformă orașul într-un punct de atracție deosebit.

Obiective turistice din Arad


Iubitorii de literatură și-au putut forma imagini despre Aradul de demult prin captivantele nuvele ale lui Slavici. Unele locuri menționate de către scriitor astăzi sunt amenajate, altele nu au „trecut prin mânile omului”. Oricum, punctele turistice din Arad și din împrejurimi sunt multiple. Cele ce au fost înființate/amenajate în urmă cu mai puțin de un secol ridică potențialul turistic al orașului. Iar cadrul citadin pe care Aradul il oferă este fascinant.

Turnul de apă

La finele secolului al XIX-lea, în inima orașului a fost ridicat un edificiu de o importanță majoră pentru arădeni – Turnul de apă. De ce zic de o importanță majoră? Pentru că Aradul este amintit ca deținând unul dintre cele mai mari sedii de pompieri voluntari civili din Transilvania. Nu de ieri de azi, ci începând cu Epoca Modernă inclusiv. Ori turnul era menit să aprovizioneze orașul cu apă în mod constant, acesta aflat în plin progres. De asemenea, în caz de incediu, pompierii puteau interveni mai rapid prin existența acestui turn, iar daunele erau probabil mai mici. Edificiul este masiv, are 35 m și impresionează prin stilul arhitectonic. Decorațiile minuțios realizate creează o îmbinare armonioasă cu arhitectura orașului.Turnul-de-apa-Arad De la Arad la Moara cu Noroc


Cetatea Aradului

Cetatea Aradului este rezultatul unei strategii militare în urma războaielor austro-turce. Începând cu 1763, ridicarea cetății a durat două zeci de ani. Zidurile în formă de dublă stea cu șase colțuri spun povești impresionante despre dominația austriacă din acea vreme. În ultimele două sute și ceva de ani, cetatea a fost martora multiplelor războaie. Începând cu Revoluția lui Horea de la 1784 și până după Revoluția din 1848, cetatea a avut diferite „funcții”. A fost centru de acțiune a trupelor imperiale în timpul Revoluției lui Horea. A servit ca și temniță, în vremea războaielor napoleoniene un număr mare de prizonieri francezi fiind ținuți aici. Ca rezultat al Revoluției Pașoptiste, numeroși revoluționari, printre care și Eftimie Murgu, și-au găsit finalul în cazematele cetății. Perioada antebelică sfârșește cu importanța cetății, ca urmare a schimbării strategice, conferindu-i statutul de cazarmă.Cetatea-Aradului De la Arad la Moara cu Noroc


Casa cu Lacăt

Aparent o clădire fără importanță, Casa cu Lacăt a fost ridicată prin 1800 și ascunde legende și obiceiuri de mult uitate. Clădirea are o puternică legătură cu vechiul obicei german al „Calfelor Călătoare”. În unul din colțurile edificiului există o nișă care până la jumătatea perioadei postdecembriste deținea un trunchi de copac. „Butucul de Fier” cum era numit, era prins cu o bară metalică securizată cu lacăt. Avea o semnificație majoră pentru breslașii arădeni. Calfele care treceau prin orașul lui Slavici, obișnuiau să bată câte un cui ca dovadă a prezenței acestora în Arad. Fiecare calfă avea „un semn” distinct, autentic, așa că nu se găseau două cuie la fel. Lacătul menționat anterior are un mecanism ingenios, de unde și denumirea de „Casa cu Lacăt”.

Legenda spune că cel ce reușea să deschidă lacătul fără să il spargă, putea revendica casa. Unii spun că în sobsolul clădirii există pasaje secrete folosite de armată pe vremuri. Alții povestesc despre existența unor catacombe ce duc la așa-zisa subcetate. Oricum, clădirea spune povestea Revoluției Pașoptistă. Poliția Secretă Imperială Austriacă a avut sediul în Casa cu Lacăt, iar revoluționarii au fost întemnițați în pivniță. De-a lungul timpului, clădirea a suferit câteva modificări. La parter sunt deschise cateva magazine, iar la etaje sunt câteva apartamente. În orice caz, povestea pe care Casa cu Lacăt o spune poate fi fascinantă.

Casa-cu-lacat-Arad De la Arad la Moara cu Noroc


Aceste trei obiective turistice sunt doar câteva dintre cele existente în Arad și în împrejurimi. Muzee, monumente, palate, teatre, biserici, peșteri, rezervații naturale… Toate acestea sunt „vizitabile” în zona Aradului, fiecare în număr destul de mare. Inclusiv diferite festivaluri culturale internaționale sunt găzduite aici. Iar turismul de agrement, evident, nu lipsește.

Să nu uităm nici de celebra Moară cu Noroc! „De la Ineu, drumul de ţară o ia printre păduri şi peste ţarini. Timp de un ceas şi jumătate, drumul e bun. Vine apoi un pripor, pe care îl urci. Și după ce ai coborât iar în vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug. Să le mai laşi timp de răsuflare, fiindcă mai departe locurile sunt rele. Aici în vale e Moara cu noroc”. Așa spunea Slavici. Moara decorată în stil rustic este un loc numai bun de popas pentru trecători. Conform proprietarului, unii dintre cei care trec pe aici se întreabă dacă Lică Sămădăul chiar a petrecut o noapte la moară. Răspunsul, însă… Rămâne o enigmă ce face și mai emblematică zona.

Din nefericire, nu se știe exact la care din cele trei mori aflate pe o rază de 10 km se referea Slavici. Pare-se că aceea unde a fost turnat filmul în ’57 a fost lăsată în paragină. În orice caz, începând cu Țara Zarandului și până în Ungaria, numărul morilor de apă sunt la ordinul zecilor. Sunt vechi de sute de ani, și-ți fură privirea instant. Este, practic, imposibil să nu vrei să le studiezi îndeaproape!

La final de articol, pot spune doar că nu contează ce îți place. Fie că vrei să vezi un complex arhitectural ori vrei să explorezi împrejurimile, zona Aradului nu te lasă nesatisfacut/ă!

Foto: aradhotspots.ro, aradculture.ro, wikimedia.org


Caută cazare în categoria: Cazare Crișana

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


Mănăstirea-Vodița-locul-în-care-domnește-liniștea De la Arad la Moara cu Noroc

Mănăstirea Vodița – locul în care domnește liniștea

Mănăstirea Vodița – prima mănăstire administrată autonom din țara noastră Mănăstirea Vodița se află între municipiile Drobeta Turnu Severin și Orșova, cu abatere de la drumul european 70, pe valea râului Vodița, într-un colț plin de liniște și natură. Mănăstirea Vodița este  prima mănăstire administrată autonom din țara noastră și cea mai veche ctitorie voievodală atestată […]

1 comment
Mocanita-–-bijuteria-Maramuresului-3 De la Arad la Moara cu Noroc

Mocăniţa – bijuteria Maramureşului

Mocănița cu aburi de pe Valea Vaserului Foto: Monica Burtea Mocăniţa coordonate GPS: 47.7147679, 24.4429252 Mocăniţa cu aburi de pe Valea Vaserului pornește de la Vişeu de Sus, dintr-o staţie veche a Căilor Ferate Feroviare (CFF). Mocăniţa își croiește drumul şerpuit prin munți pe marginea apei, când liniştită, când învolburată până în Comanu, la graniţa cu Ucraina. Construită după Primul […]

0 comments
bRANCUS-11 De la Arad la Moara cu Noroc

Cele trei „piese de aur” ale lui Brâncuși

Imagini: Mădălina Ionela JUJAN Masa tăcerii, Poarta Sărutului, Coloana infintului – minunui ale societății românești Ca să fii bogat, se spune că ai nevoie de aur, dar de fapt, pentru a fi bogat trebuie doar să ai inspirație. Contantin Brâncuși a reprezentat un astfel de om plin de „aur”, adică inspirație. El a fost un […]

1 comment

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *