Plaja sălbatică de la Corbu - Trăiește-n prezent! - Litoralul Mării Negre - DescoperimRomania.ro

Plaja sălbatică de la Corbu – Trăiește-n prezent!

Plaja sălbatică de la Corbu – Trăiește-n prezent! – Litoralul Mării Negre.

Primul gând…

Din cauza stresului și presiunii întreținute de dinamica societații din zilele noastre, mulți oameni aleg liniștea ca și caracteristică a concediului. Omul modern se îndepărtează din ce în ce mai mult de natură și totodată de el însuși. Locurile virgine, unde se mai poate simți puritatea naturii, sunt destul de greu de găsit. Destinația despre care voi vorbi este plaja sălbatică de la Corbu.

Unde?

Litoralul românesc este o destinatie frecventată de numeroase categorii de oameni, când spun asta mă refer la vârstă, statut social, cetățenie și lista poate continua. Personal am avut parte de experiențe diferite pe litoral, dar cea de la Corbu a fost specială. Corbu este o comună din județul Constanța, Dobrogea, România, iar în apropierea acesteia se afla o plajă sălbatică. Aceasta nu este foarte frecventată de turiști, dar cei care o fac respecta natura și au grijă să se bucure de ea fără a lăsa urme de poluare.

Plaja-salbatica-de-la-Corbu-Traieste-n-prezent-Litoralul-Marii-Negre-DescoperimRomania.ro-2-225x300 Plaja sălbatică de la Corbu - Trăiește-n prezent!De ce?

Motivele pentru care plaja de la Corbu merită vizitată sunt liniștea, ocazia de a avea oameni frumoși în jurul tău, oportunitatea de a te conecta cu natura, experiența unei plaje pline de scoici, vegetația specifica, ba chiar barul din apropiere care se numește “ Unbar “. 

Dacă scopul călătoriei tale pană pe litoralul țării este guvernat de dorința de a te apropia de tine ca om, de natură și de a trăi o experiență de neuitat, Corbu este locul perfect. În urma acestei tangențe cu virginitatea și puritatea unui loc sălbatic, îți garantez că te vei întoarce acasă plin de energie, de iubire și vei ajunge să prețuiești mai mult mediul înconjurător. 

Fie că lucrezi în domeniul informaticii, fie ca ești medic, fie ca ai propria afacere sau ești pasionat de artă vei găsi ceva frumos la locația descrisă. Spre exemplu, te vei alege cu un plus de inspirație pentru dezvoltarea afacerii, o colecție de scoici pentru următoarea creație artistică sau plusul de înțelegere și empatie care îți va prinde bine în următoarea interacțiune cu pacientul.

 

Trăiește-n prezent!

Sloganul articolului “ Trăiește-n prezent ” concentrează perfect ideea de la care am pornit să scriu acest text. În clipa prezentă omul are toată puterea de a face orice. În prezent îți vei găsi motivația, puterea, înțelepciunea și iubirea, care te vor ghida în viața.

Dacă dorești să ai parte de o experiență cât mai pură pe litoralul românesc, recomand să încerci o zi de plajă la Corbu!


Caută cazare în categoria: Cazare Litoralul Marii Negre, Cazare Vama Veche, Cazare Neptun, Cazare Costinești, Cazare Constanța, Cazare Mamaia, Cazare Eforie Nord, Cazare Eforie Sud
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *