Ghetarul de la Scarisoara - Inima de gheata a Muntilor Apuseni

Ghețarul de la Scărișoara – inima de gheață a Munților Apuseni

Ghețarul de la Scărișoara – cel mai mare ghețar subteran din  România


Imagini: Andreea Arba


Ghețarul de la Scărișoara Coordonate GPS: Lat: N46.48985 Long: E22.81073

Situată la o altitudine de 1165 m în masivul Bihor, la marginea platoului carstic Scărișoara, Peștera Ghețarul de la Scărișoara găzduiește cel mai mare ghețar subteran din România. Avenul  prin care se ajunge la ghețar are o adâncime de 48 m și un diametru de aproximativ 60 m.

Ghețarul de la Scărișoara este ascuns într-un aven formidabil în inima munților. Calea de acces spre ghețar începe cu o poartă de fier, dar o dată ce-ai pășit dincolo de ea, se deschide o altă lume. După primii pași ai senzația că începi să cobori într-o pădure dominată de arbori falnici, dar această imagine dispare repede și lasă locul unei imagini incredibile, un amestec de verde și gri care îți răpește privirea și te face să te întrebi dacă este real.

Coborârea se face pe o scară abruptă din fier și lemn, ușor alunecoasă, în partea inferioară lipită de stâncă, iar acolo unde terenul a permis, părți din scară au fost  săpate în stâncă.

Coborârea este însoțită de imaginile spectaculoase create de natură pe marginea avenului. Verdele perfect și pur și câte o floare care s-a încăpățânat să își înfigă rădăcinile în peretele vertical al avenului , vin să îți liniștească privrea și fac coborârea mai ușoară.

Lumea din interiorul peșterii

La baza avenului se deschide gura peșterii. Accesul este ușor, existând podețe din lemn care asigură accesul turiștilor în toată partea de peșteră deschisă publicului.  Practic,  o dată ce ai intrat în peșteră plafonul este chiar ghețarul, acesta are o adâncime medie de 36 m.

Peștera Ghețarul de la Scărișoara are o lungime de 720 m din care doar 260 m sunt accesibili turiștilor și o adâncime de 105 m.

Intrarea se face în Sala Mare, apoi în capăt este Biserica, cea mai spectaculoasă parte a peșterii. Peștera are 2 rezervații, Rezervația Mare și Rezervația Mică, dar accesul este posibil doar pentru activitățile științifice.

Partea superioară a ghețarului din peșteră găzduiește un bloc de gheață distinct ce suferă modificări în funcție de anotimp,  vara topindu-se puțin. Iar primavara, datorită cantității mari de apă ce pătrunde în pânza freatică, revine în forță și crează un adevărat spectacol de cortine sculptate în apă de gheață.

Temperatura din peșteră este întotdeauna negativă, vara urcând până la -1 grad.

Important de știut:

  • Perioada recomandată pentru vizitat Peștera Ghețarul de la Scărișoara este sfârșitul primăverii, începutul verii pentru că atunci spectacolul gheții este grandios.
  • Din cauza temperaturii scăzute trebuie să vă îmbrăcați corespunzător când coborâți la ghețar.
  • Din cauza temperaturilor scăzute scările din apropierea peșterii sunt alunecoase, iar încălțămintea trebuie să fie adecvată.

Localizare: localitatea Gârda de Sus, județul Alba

Accesul se face cu mașina sau pe traseele marcate prin pădure care pornesc de la Arieșeni, Padiș sau Gârda de Sus.

Drumul de acces cu mașina este asfaltat până sus pe platou, dar drumul este îngust și necesită atenție sporită.

Program de vizitare: luni – sâmbătă 10.00-18.00, duminică 10.00-17.00.

Există taxă de acces: DA

Există ghid: DA, accesul se face doar însoțiți de ghid.

Telefon ghid: 0742010347, 0740894996.

Dacă ai ajuns până aici nu uita să vizitezi și Peștera Urșilor de la Chișcău.


Caută cazare în categoria: Cazare Munții Apuseni, Cazare Transilvania, Cazare Vadu Crișului, Cazare Garda de Sus, Cazare Remeți, Cazare Râșca

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


 

Transylvania-Tourism-Fair-turismul-Să-fim-împreună-” Ghețarul de la Scărișoara – inima de gheață a Munților Apuseni

Transylvania Tourism Fair – turismul ,,Să fim împreună !”

Cooperarea și competitivitatea sunt două dintre verigile cele mai importante ale lanțului turistic românesc. Aceste elemente au susținut baza conferinței pe tema turismului din județul Brașov din acest weekend. Turismul românesc weekend-ul acesta a prins un nou contur, un contur mai accentuat cu noi aspirații. Acest contur se datorează  în primul rând, îndemnului la unitate […]

0 comments
Marele-profesor-protopsalt-Anton-Pann Ghețarul de la Scărișoara – inima de gheață a Munților Apuseni

Marele profesor, protopsalt Anton Pann

Marea contribuţie a marelui profesor, protopsalt şi compozitor Anton Pann  la “rumanire” S-a născut în perioada anilor 1796-1798,  în localitatea Sliven-Bulgaria sub numele de Antonie Pantoleon Petroveanu (Petrovitul), din tatăl vlah – Pandele Petrov și mama grecoaică-Tomaida, fiind cel de-al treilea fiu al familiei. Pentru părinţi, cei trei copii reprezentau toată speranţa şi fericirea, condiţiile […]

0 comments
Insula-Ostrov-paradis-al-aventurii-si-al-relaxarii-https___www.descoperimromania.ro_-3-jpeg Ghețarul de la Scărișoara – inima de gheață a Munților Apuseni

Insula Ostrov – paradis al aventurii și al relaxării

Insula Ostrov – paradis al aventurii și al relaxării Să cunoaștem locul    Insula Ostrov se află situată pe Dunăre, la sud de localitatea Moldova Veche. Pentru a putea ajunge la minunata destinație, recomandat ar fi ca plecarea să fie de la una dintre pensiunile din Coronini prin intermediul unor bărci ce aparțin unor localnici dispuși […]

0 comments

2 Replies to “Ghețarul de la Scărișoara – inima de gheață a Munților Apuseni”

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *