Cascada Cașoca (Pruncea) – Cuibul apei din inima munților
Pe drumul ce leagă Brașovul de Buzău, prin Întorsură, în dreptul localității Cașoca, întâlnim un mic indicator spre cascadă. Urmăm un drum de pământ cu o lungime de aproximativ 6 km, iar după aproximativ 15 minute de mers cu mașina ajungem la o bifurcație; acolo ținem dreapta, iar în câteva sute de metri ajungem la semnul ce marchează ajungerea la cascadă.
Pentru cei ce își doresc să descopere la pas frumusețea plaiurilor buzoiene pot alege acest traseu ușor, cu o durată de aproximativ 1 ora și jumătate de la drumul principal până la cascadă. Natura, cu verdele ei pur, specific mijlocului verii te însoțește la tot pasul. Apa râului te acompaniază până sus la cascadă, iar sunetul de fundal este cea mai plăcută muzică.
Coborâm câteva trepte de lemn spre apele râului Cașoca, urmărim sunetul apei învolburate, iar în nici o sută de metri zărim cascada.
Protejată de versanții nu foarte înalți, dar frumos împodobiți de vegetație, ai masivului Podul Calului, cascada se revarsă grăbită peste peretele de stâncă ce-i este sprijin.
Peisajul din juru-i este unul de poveste, este viu, colorat, așa cum doar muntele știe să îl creeze.
Cascada Cașoca – Pruncea, o frumoasă cădere de apă, albă și grăbită și-a săpat la poale un micuț iaz în care să se liniștească, iar cerul să se oglindescă perfect. Puțin mai jos apele liniștite încep să se agite rostogolindu-se peste pietrele de diferite dimensiuni, fremătându-se și clocotind tot drumul ce-l are de parcurs spre sat, ducând cu ele povestea cuibului dintre munți.
Cascada Cașoca – Pruncea este de neratat pentru turișii ce aleg să viziteze meleagurile buzoiene. Traseul ușor accesibil și frumusețea peisajului fac din această destinație una dintre cele mai importante din județul Buzău.
Imagini: Claudiu Vatau și Nicoleta Busa, 13.07.2019, în tură foto cu Costin Fetic
Caută și alte idei de călătorie și oferte de cazare în România
Caută cazare în categoria: Cazare Muntenia, Cazare Chiojdu, Cazare Amara, Cazare Valea Lupului
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice, Tradiții și obiceiuri, Trasee turistice, Evenimente, Personalități
Citește și …
Îndrăgostit de munte? În luna iubirii pasionații de munte sunt premiați
Îndrăgostit de munte? În luna iubirii pasionații de munte sunt premiați Câștigătorul concursului ”Îndrăgostit de munte” este Ramona Micaela. Felicitări! Vezi lista participanților eligibili și numărul câștigător. În acest an, Hotel Carmen, alături de partenerii DescoperimRomania.ro și România Turistică, serbează iubirea pentru munte și aventură printr-un concurs. În perioada 1 – 20 februarie, are loc concursul ”Îndrăgostit de […]
Ceramica neagră de Marginea. Atelierul pe care nu trebuie să-l ratezi în Bucovina
Satul Marginea din județul Suceava este una dintre puținele localități din Europa în care tradiția ceramicii negre se păstrează încă în forma ei autentică. Vizitatorii ajunși aici descoperă nu doar un obiectiv turistic, ci un meșteșug funcțional, transmis din generație în generație, care continuă să dea identitate comunității. Atelierul meșterului Corneliu Magopăț reprezintă punctul central […]
Turismul viticol românesc începe să își scrie povestea
Pașii mărunți dar siguri ai turismului viticol românesc se simt Turismul viticol și-a croit cu greu drumul între preferințele românilor în alegerea modului de petrecere a timpului liber, dar încet și sigur a început să prindă rădăcini și pe meleaguri românești. Turismul viticol nu este doar despre vin ci și despre arta creației licorii, este […]
Dacă ți-a plăcut articolul, trimite-l și prietenilor tăi!


