Peştera Polovragi
Pe malul Olteţului, în mijlocul naturii, ne priveşte ochiul negru al unei peşteri în care a trăit odinioară însuşi Zamolxis, Zeul-Om atât de iubit de daci.
Numită peştera lui Zamolxis, Peştera lui Pahomie sau Peştera Polovragi, formaţiunea carstică din munţii Olteniei ascunde taine nebănuite. Peştera Polovragi este situată pe malul stâng al Olteţului, la o altitudine de 670 m şi la 20 m înălţime faţă de talvegul râului. Ea se află la 6 km nord de DN67 Târgu-Jiu, Râmnicu-Vâlcea şi 500 m de Sfânta Mănăstire Polovragi. Intrarea în peşteră se află în imediata apropiere a drumului forestier, ce urcă în chei. În jurul peşterii Polovragi se împletesc mai multe legende. Una dintre ele ar fi că cealaltă ieşire din peşteră se află tocmai în Transilvania. Deocamdată lungimea acestei peşteri atinge 10 km şi încă cercetările continuă.
O altă legendă spune că aici ar fi trăit Zamolxe, zeul dacilor iar stalactitele şi stalagmitele sunt formate din lacrimile lui, după cucerirea Daciei. Această legendă porneşte şi de la faptul că pe platoul de deasupra peşterii s-a descoperit o cetate dacică. Prin Peştera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra în adâncuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei.
Caută cazare în categoria: Cazare Cazanele Dunarii, Cazare Eselnița, Cazare Dubova, Cazare Orșova, Cazare Liubcova, Cazare Coronin
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice

Mănăstirea Bârsana – colț de rai
Mănăstirea Bârsana din Maramureș Mănăstirea Bârsana din Maramureș este un mic colț de rai pe pământ. Când poposești la Bârsana […]

Mănăstirea Sfânta Ana – creația făgăduinței
Mănăstirea Sfânta Ana – ctitoria lui Pamfil Șeicaru Mănăstirea Sfânta Ana este un locaș de cult ortodox situat în orașul […]

Palatele de pe Corso – poveşti cu nobili
Palatele de pe Corso – dovadă impunătoare a istoriei Foto: Denisa Lazăr Palatele de pe Corso și Piaţa Victoriei (Operei) sunt unele […]