Sanctuarul urșilor bruni - Libearty

Sanctuarul urșilor bruni – LiBEARty

ʺCine salvează o viață, salvează întreaga lumeʺ(The Talmud)

Făcând referire la citatul de mai sus, putem spune că așa a luat naștere cea mai mare rezervație de urși bruni din lume, reprezentând totodată și cel mai mare proiect de bunăstare a animalelor din Europa. România este țara în care trăiesc cei mai mulți urși bruni de pe bătrânul continent. Deși este o specie protejată prin lege, după fiecare vânătoare puii rămân orfani, ținte sigure pentru cei care doresc un trofeu viu pentru vânzare pe piața neagră. Unii ajung după gratii ruginite, în spatele restaurantelor, a hotelurilor, la circuri și grădini zoologice, fără apă, fără mâncare sau fără un adăpost deasupra capului.

Astfel, în 2005 s-a semnat un parteneriat între Organizația Caritabilă WAP (World Animal Protection), Asociația ʺMilioane de Prieteniʺ (AMP) din Brașov și Primăria Orașului Zărnești, moment în care au început lucrările pentru amenajarea rezervației de la Zărnești. Acest sanctuar a fost singura soluție de a asigura aplicarea efectivă a Convenției privind Conservarea Vieții Sălbatice din Europa și a Habitatelor Naturale din România.

Creat în memoria ursoaicei Maya a cărei poveste este cu adevărat impresionantă, sanctuarul LiBEARty a devenit în prezent o oază de liniște și pace pentru cei 98 de urși salvați din captivitate care au trăit ani lungi de mizerie și suferințe. Recunoscut de către foarte mulți specialiști (ai urșilor captivi) ca fiind cel mai bun sanctuar de urși din lume, teritoriul acestuia constă în 70 de hectare de păduri luxuriante, pârâie și piscine, oferite cu bunăvoință de către Primăria Orașului Zărnești, situat la poalele munților Carpați în aproprierea Brașovului.

Sanctuarul Libearty are în componența sa 11 țarcuri împădurite, 13 piscine mari cu apă proaspătă de izvor, din care:

  • 3 țarcuri împădurite pentru îngrijirea urșilor pe termen lung
  • 2 țarcuri pentru îngrijirea lupilor pe termen lung
  • 3 zone de carantină și training
  • 1 zonă post-training
  • 5 țarcuri pentru urși cu nevoi speciale

Pe lângă acestea în sanctuar mai există 1 clădire administrativă, 1 centru info pentru vizitatori, 1 capelă, 1 punct de observare subteran,1 platformă Wild Photography și 1 sală de conferințe.

Maya-eroina sanctuarului LiBEARty

Vă spuneam mai sus faptul că sanctuarul LiBEARty a fost realizat în memoria ursoaicei Maya, aceasta fiind victima cu una dintre cele mai șocante și neobișnuite povești. Maya a fost descoperită în 1998, în curtea unui restaurant în apropriere de Castelul Bran într-o cușcă de dimensiuni mici, loc unde nu era hrănită corespunzător. Ulterior, Maya a intrat într-o stare de depresie din cauza condițiilor mizere și a chinului îndurerat din cauza turiștilor. Potrivit mai multor surse în 2001, starea Mayei s-a agravat, conducând astfel la auto-mutilare, rodându-și labele din față afectând echilibrul ei psihic. Cu timpul, din cauza voinței de a nu mai lupta, Maya a fost adormită în primăvara anului următor de către un medic veterinar, curmându-i toate suferințele acumulate. Acest caz a declanșat, ulterior un scandal de mari proporții care a condus 7 ani mai târziu la crearea sanctuarului LiBEARty de la Zărnești.

Am rămas profund impresionant de spusele ghidului de la rezervație, care spunea că fiecare urs adus are o poveste incredibilă de viață și de condițiile create special pentru ei, pentru a-i ajuta să conviețuiască într-un mediu natural și cât mai liniștit departe de agitația din suburbii și haosul creat de om. L-am întrebat pe ghidul nostru cum stă la capitolul promovare, iar acesta spunea că este foarte scump pentru a realiza o reclamă tv, spre exemplu, dar au un site specializat (www.ampbears.ro) unde fiecare doritor poate să doneze după posibilități în vederea unui ajutor suplimentar. Marea problemă pe care o vad în momentul de față este nepăsarea și indiferența din partea autorităților publice care nu vin cu o strategie de implementare pentru a ajuta din punct de vedere financiar și turistic această ʺcomoarăʺ unică în România, oportunitate ideală de a face cunoascut regnul animal pe care îl deține țara noastră.

Un lucru pe care vreau să-l precizez este acela referitor la taxele de intrare în rezervație. Poate o să vi se pare exagerat de scump, dar după cum spunea și ghidul nostru: nimeni nu este obligat să viziteze acest loc, dar vă garantez că nu o să plecați dezamăgiți sau fără să-i cunoașteți pe prietenii noștri bruni. Prin faptul că mergem în număr din ce în ce mai mare, îi ajutăm pe urșii noștri și îi facem cunoscuți peste hotare. De asemenea, vă recomand să mergeți îndeosebi toamna și iarna, când urșii sunt mai tot timpul afară și nu ascunși cum sunt vara, putând astfel să-i vedeți de aproape și să-i fotografiați.

Pe lângă urșii bruni din rezervația de la Zărnești o să cunoașteți și o haită de lupi românești în care conducătorul haitei este o femelă, foarte prietenoasă de altfel, și de asemenea mai puteți regăsi o famile de căprioare.


 

Caută cazare în categoria: Cazare Valea Prahovei, Cazare Rucăr Bran, Cazare Transilvania, Cazare Bușteni, Cazare Poiana Țapului

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


Cover-FB-828-x-315-px-conferinta-TTR Sanctuarul urșilor bruni - LiBEARty

Program Conferința Târgului de Turism = Impacul social media în turism =

Program Conferința Târgului de Turism = Impacul social media în turism = Cea de-a treia ediție a Conferinței Târgului de Turism va avea loc pe data de 21 februarie 2020, în cea de a doua zi a Târgului de Turism al României, în intervalul orar 10.30-14.00 și este organizată de către Romexpo și agenția de […]

0 comments
cluj-poza Sanctuarul urșilor bruni - LiBEARty

Cluj-Napoca – mozaic cultural al Transilvaniei

Cluj-Napoca – din antichitate și până azi În timpul lui Decebal, Napuca, cum era denumit orașul, era una dintre cele mai frumoase și mai prospere cetăți ale Daciei. Însă, după războiul de la 107-108, Napuca se află sub stăpânire romană, devenind astfel o bornă militară. Abia 16 ani mai târziu orașul primește statusul de civitas […]

0 comments
Descopera-peisajele-virgine-si-salbatice-ale-Romaniei-Poiana-Marului-www.DescoperimRomania.ro-3-jpg Sanctuarul urșilor bruni - LiBEARty

Descoperă peisajele virgine și sălbatice ale României – Poiana Mărului

Descoperă peisajele virgine și sălbatice ale României – Poiana Mărului Poiana Mărului – O destinație de poveste! În munții Banatului, la aproximativ 30 km de orașul Caransebeș, se afla satul montan Poiana Marului. Printre atracțiile oferite de această locație de poveste se numără peisaje virgine, moștenirea culturală a popurului dac, cât si unul dintre cel […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *