Ce veți găsi la târgul de vacanțe din Timișoara

Ce veți găsi la târgul de vacanțe din Timișoara

Sezonul de iarnă se încheie și tot ce facem este să ne gândim la cât de mult așteptăm vacanța de vară. Sunt atât de multe destinații posibile, în  țară și în străinătate, încât parcă am dori să programăm două concedii anul acesta. O condiție pentru ca asta să se întâmple este bugetul, iar ca să ne încadrăm în limitele financiare de care dispunem este foarte important să profităm de reduceri.

În perioada 3 – 5 martie 2017, va avea loc la Timișoara, la Centrul Regional de Afaceri din Complexul Studențesc, cel mai mare târg de vacanțe din vestul țări. În fiecare dintre cele trei zile, între orele 10 – 19, vizitatorii pot să afle oferta a aproape 30 de agenții de turism. Sunt vacanțe și cu 30 la sută reducere pentru sezonul de vară, dar și pentru toamna anului 2017.

Sunt zeci de destinaţii de vacanţă pentru care se anunţă prețuri mai mici: Mexic şi Republica Dominicană, Costa Brava, Costa Blanca, Antalya, Grecia, Spania, Insulele Canare, Maroc sau Madeira.

Dacă transportul cu avionul direct din Timișoara este o condiție importantă de călătorie, anul acesta există legături directe Grecia – Creta, Zakynthos, Santorini, Spania – Palma de Mallorca, Costa Blanca și Costa Brava, Turcia – Antalya. Zborurile charter vor începe din luna iunie și vor dura până în septembrie.

Dacă una dintre vacanțe o doriți departe de casă, într-o țară străină, o a doua o puteți dedica locurilor superbe din România. Agențiile de turism au oferte pentru Bucovina, Maramureș, frumoasa Transilvanie și pentru stațiunile de pe litoralul românesc.

Organizatorii păstrează şi anul acesta tombola cu premii în vacanţe, premii care vor fi extrase în ultima zi de târg. Participanții vor putea câștiga excursii în țară și în străinătate, servicii de vacanță sau vouchere de reduceri. În cea de-a doua zi de târg va fi organizat concursul Miss Turism 2017, pentru care publicul va avea un rol important în desemnarea câştigătoarei.

Locul de joacă îi va aştepta pe copii cu activităţi creative astfel încât părinţii să aibă timpul necesar pentru a se informa corect şi pentru a alege vacanțele din acest an.

Accesul la eveniment este gratuit.

Partenerul de mobilitate al târgului este UBER, care oferă o cursă gratuită în limita a 25 de lei, tuturor celor care își instalează aplicația și folosesc codul: Vacanța2017.

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *