Palatele de pe Corso – poveşti cu nobili

Palatele de pe Corso – poveşti cu nobili

Palatele de pe Corso – dovadă impunătoare a istoriei


Foto: Denisa Lazăr


Palatele de pe Corso și Piaţa Victoriei (Operei) sunt unele dintre cele mai însemnate obiective turistice ale Timişoarei. În ele sunt cuprinse părți din istorie, legende şi cele mai importante evenimente culturale şi sociale.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenele “Corso” sau “Surogat”, aflăm că denumirile aparţin promenadelor care pornesc de la Operă către Catedrală, astfel încât promenada de pe partea dreaptă se numeşte Corso şi era în trecut locul unde se plimbau nobilii care formau înalta societate timişoreană şi beneficiau de restaurante şi magazine de lux, iar promenada de pe partea stangă, numită Surogat, era destinată tinerilor şi muncitorilor, elevii având nevoie chiar de permisiunea şcolii pentru a se plimba aici.

Aşadar, nu e de mirare că Palatele de pe Corso, partea dreaptă a Pieţei Victoriei a fost aleasă de înalta societate. Prezente aici, palatele Szechenyi, Hilt, Dauerbach, Merbl, Neuhausz şi Lloyd, cu dimensiunile impunătoare şi arhitectura lor specifică anilor 1900 – secession, au creat atmosfera propice derulării acestor activităţi.

Palatele de pe Corso

Palatul Szechenyi – arhitectul a fost Laszlo Szekely, palatul fiind construit la dorinţa lui Antal Vogel. O clădire cu patru etaje, porţiunea de sus fiind prevăzută cu porţiuni ieşite în afară, legate între ele prin balcoane. Aceste zone se termină în frontoane triunghilulare cu bazorelief, iar colţul clădirii este prevăzut cu un turn.

Palatul Hilt – de asemenea construit în stil art-noveau în anul 1911 şi dat în folosinţă în anul 1913. Interesant este faptul că liftul vechi este perfect funcţional.

Palatul Dauerbach – acelaşi arhitect,  Laslo Szekely, şi-a pus amprenta şi asupra acestei clădiri, fiind una dintre cele mai reprezentative monumente ale stilului anilor 1900. De remarcat la acest palat sunt volumele masive şi unduite ale acoperişurilor.

Palatul Merbl – urmărind acelaşi stil , arhitectul Arnold Merbl a ridicat o clădire care s-a alăturat celorlalte. Arhitectul a mai lucrat şi la ridicarea palatului Lloyd.

Palatul Neuhausz – o combinaţie reuşită de stiluri eclectice, care îmbină art-novau-ul maghiar şi secesiunea vieneză. Clădirea asupra căreia şi-a pus amprenta Laszlo Szekely este construită într-o simetrie perfectă.

Palatul Lloyd – construit de arhitectul Lipot Baumhorn, cu ajutorul lui Arnold Merbl, a fost dat în folosinţă în anul 1912. La parter regăseam o cafenea, unde se întâlneau cei mai importanţi oameni ai vremii. La etaj adăpostea Bursa Agricolă şi Societatea Lloyd, iar etajele al II-lea şi al III-lea erau destinate locuirii. Astăzi este Palatul Politehnicii, sediul rectoratului acesteia.

Aşadar, dacă doriţi să “gustaţi” un pic din vremurile de altădată, Palatele de pe Corso din Piaţa Victoriei vă stau la dispoziţie, creând exact atmosfera vremurilor apuse.

Ghid local: Denisa Lazăr 0729 261 038


Caută cazare în categoria:Cazare Banat,Cazare Timișoara,

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


 

1653338125_cascada-vanturatoarea_23-jpg Palatele de pe Corso – poveşti cu nobili

Cascada Vânturătoarea – Diamantul din Munții Cernei

Cascada Vânturătoarea – Diamantul din Munții Cernei Informații despre Cascada Vânturătoarea Cascada Vânturătoarea, este una dintre cele mai spectaculoase cascade din România, deoarece este formată din 2 trepte și totodată are cea mai lungă cădere liberă de apă din țară, mai exact 40 de metri, aceasta se află în Munții Cernei, aproape de lacul de […]

0 comments
Joc-și-voie-bună-în-Bucovina Palatele de pe Corso – poveşti cu nobili

Joc și voie bună în Bucovina

Obiceiurile și tradițiile sucevene Joc și voie bună în Bucovina – așa putem începe descrierea unei  părți unice și încărcate de tradiții și istorie din țara noastră, zona Sucevei. Locul în care oamenii primitori și tradițiile nescrise dăinuiesc de secole întregi.  De veți poposi în zona Sucevei, veți descoperii locuri pitorești, locuri încărcate de istorie, […]

0 comments
Nicolae-Cretulescu Palatele de pe Corso – poveşti cu nobili

Nicolae Creţulescu

Nicolae Creţulescu – urmașul lui Constantin Brâncoveanu Nicolae Creţulescu s-a născut la 1 martie 1812 la Bucureşti şi a decedat în 26 iunie 1900 în satul Leordeni, judeţul Argeş. Descendent direct al lui Constantin Brâncoveanu, a studiat medicina la Paris între anii 1834 si 1839. Mărturiile despre viaţa studeţească la Paris, sunt consemnate, mai târziu […]

0 comments

One Reply to “Palatele de pe Corso – poveşti cu nobili”

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *