Iarnă. Un atelier mic. Povești despre ia cusută de mână în secolul XXI
Ia, o bucată țesută sau cusută cu imaginație și două mâini dibace, ne învață să ne păstrăm rădăcinile. Poveștile despre iile cusute cu mâna din moși- strămoși au prins rădăcini puternice în mai multe regiuni ale României. Printre cele mai cunoscute zone cu ateliere frumoase din România, se ridică un atelier mic, dar cu un potențial etnografic spectaculos.
Atelierul Ie Tradițională Românească din satul Ponoare, județul Mehedinți a fost înființat de către Iulia Martinescu, în anul 2012. Iulia Martinescu este inițiatoarea și coordonatoarea atelierului Ie Tradițională Românească. Un atelier complex cu o aură vie care cuprinde între pereții săi bogăția etnografică a Mehedințului de sub munte. Această bogăție este transpusă în detalii cu rost și rânduială bună, de către femeile din zona de nord a județului Mehedinți. Femeile reîncep să se adune în grupuri mai mici sau mai mari, să coasă și descoasa, sa creeze și recreeze. În camerele atelierului totul prinde viață precum era odată la vechile șezători.
Obiceiul sezătorii este un obicei vechi ,,de când lumea” după cum spun femeile din atelier. Oamenii ședeau împreuna, povestind, alungând răul prin bucuria de a munci alături de cei harnici. O faceau cu un soi de armonie, utilitate și seninatate uimitoare, cu drag și pasiune. Și asta le-a dat o aura nemuritoare strămoșilor și portului popular realizat de ei. În cadrul atelierului șezătorile au fost reînființate cu bucuria de a promova valorile.
Ie Tradițională Românească – atelierul iilor cu har
În cadrul atelierului iile iau viață odată cu poveștile spuse de femeile din această zonă. Fiecare model, fiecare culoare oglindește amintiri, oglindește fragmente din trecut ducând mai departe frumosul românesc.
În prezent în atelierul Ie Tradițională Românească se cos cu migală ii autentice. Cei care aleg ca cea mai importantă zi din viața lor să fie tradițională aici pot găsi elemente pe gustul lor. De la frumoasa ie pentru românca mândră, până la ia bărbătească, de la brăciri, șoarâte și vâlnice mehedințene, toate cusute sub acul femeilor. Totodată, coordonatoarea atelierului încearcă în următorii ani să dezvolte o linie de lenjerii (fețe de masă cu șervet), totul lucrat manual. Fiecare simbol adaptat transmite o poveste anume, scrisă pe fiecare element popular, astfel, orice căutător se regăsește pe sine aici.
Până în prezent aceasta a participat la diferite târguri internaționale: Roma, Milano, Paris, Londra. Tot ceea ce a rezultat în urma muncii din acest atelier a fost apreciat de fiecare dată.
Vă îndemn să veniți pe aceste meleaguri și să descoperiți un altfel de atelier. Un atelier în care iile se cos parcă singure, cu mult har.
Caută cazare în categoria: Cazare Oltenia, Cazare Eselnița, Cazare Dubova, Cazare Orșova, Cazare Liubcova,Cazare Cazanele Dunarii
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice

Kindlein Museum – Cel mai mare muzeu mic
Kindlein Museum (re)deschiderea oficială într-un nou spațiu. Cel mai mare muzeu mic. Vizitați 120 mp de expoziție amenajați pe un spațiu de 34 mp. Muzeul Kindlein de ceasuri și bijuterii este singurul muzeu particular menționat în Strategia Culturală a Municipiului Timişoara 2014-2024. Primele acțiuni muzeale au fost organizate deja din vara anului 2008. Până în […]

Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reşiţa
Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reşiţa – Cel mai mare muzeu tehnic în aer liber din Europa Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reşiţa coordonate GPS: 45.311892, 21.877458. Reşiţa găzduieşte un impresionant muzeu de locomotive cu abur în aer liber. Înfiinţat în anul 1972 muzeul cuprinde astăzi un număr de 16 locomotive din diferite secole. 14 locomotive […]

Orașul Motru – orașul nostru
Orașul Motru/Mutru sau „Apa limpede”- Orașul tuturor Orașul Motru se află în județul Gorj, la granița cu Mehedinți, din Oltenia situat în Piemontul Getic. Este un municipiu format din localitățiile: Dealul Pomilor, Horăști, Leurda, Însurăței, Ploștina, Motru (reședința) și din satele: Râpa, Lupoița, Roșiuța. Orașul se află la 44 de km de municipiul Târgu-Jiu și […]
3 Replies to “Ie Tradițională Românească – atelierul de la Podul lui Dumnezeu”
6 ianuarie 2017
6 ianuarie 2017
20 decembrie 2017