Casa memorială Mihail Sadoveanu, între dramă personală și creație litearară

Povestea spusă de Mihail Daniliuc, custodele muzeului, între destin, suferință și creație

Casa memorială Mihail Sadoveanu din comuna Vânători-Neamț, nu este doar un muzeu literar, ci un spațiu al memoriei profunde, unde biografia scriitorului se împletește cu istoria unei case salvate de la uitare. În fața jurnaliștilor de turism ai Asociației Travel Pro, custodele muzeului, Mihail Daniliuc, a oferit o povestire amplă, emoționantă, despre om, scriitor și destin.

Cel mai vechi muzeu Sadoveanu din România

„Ne aflăm în Casa Memorială Visarion Puiu, care găzduiește cel mai vechi muzeu Sadoveanu din țară. Mai sunt încă două muzee, unul la Fălticeni și unul la Iași. Acesta a fost inaugurat în 1966, la cinci ani de la moartea scriitorului”, a explicat custodele.

Casa memorială Mihail Sadoveanu păstrează atmosfera anilor ’50–’60, cu camere mobilate autentic, iar ultima încăpere este dedicată mitropolitului Visarion Puiu, ctitorul casei și figură marcantă a Bucovinei. Aici sunt expuse fotodocumente și obiecte personale care completează istoria locului.

Casa salvată de Sadoveanu de la dispariție

Povestea casei este, în sine, o pagină de istorie.
„Sadoveanu, în practică, a salvat această casă prin intervenția sa. Ea urma să fie transformată în sediul CAP-ului din comuna Vânători-Neamț”, a povestit Mihail Daniliuc.

Într-un context politic dificil, scriitorul a reușit să obțină casa de la autorități și să o transforme într-un loc de creație și odihnă. A locuit aici între 1948 și 1955, iar din 1955 s-a mutat definitiv, trăindu-și ultimii ani în liniște, până în 1961.

Dorința neîmplinită a scriitorului

Custodele a amintit și mărturia soției scriitorului, Valeria:
„Sadoveanu i-ar fi spus, cu limbă de moarte, să fie înmormântat aici, în pământul Neamțului, la Vovidenia. Însă nu a fost cu putință.”

Decizia politică a vremii a făcut ca scriitorul să fie înmormântat la Cimitirul Bellu, lângă Mihai Eminescu. La cinci ani după moartea sa, casa devenea muzeu, iar după 1998, când a revenit în proprietatea Bisericii, a primit numele Visarion Puiu, păstrând însă intactă memoria scriitorului.

Camera în care s-au născut romane

Cea mai importantă încăpere din Casa memorială Mihail Sadoveanu este biroul de lucru.
„Este camera în care Sadoveanu scria. La această masă a lucrat la opt romane”, a explicat custodele.

După accidentul vascular cerebral din 1955, scriitorul a reluat scrisul cu mâna stângă. Ultimul său roman, Elisaveta, a fost scris astfel, după ce, în anii de glorie, Sadoveanu publicase peste 100 de romane cu mâna dreaptă. Pe birou se află ultima fotografie făcută aici, iar pălăria și haina lui sunt așezate exact așa cum le-a lăsat.

Mama, rana care a modelat un destin

Relatarea custodelui a insistat asupra relației decisive dintre Sadoveanu și mama sa.
„Sadoveanu a avut o relație specială cu mama sa. Ea a murit când copilul avea doar 12 ani și jumătate”, a spus Mihail Daniliuc.

Născut dintr-o mezalianță, dintr-o legătură „rușinoasă” pentru epocă, între un boier și o țărancă, copilul a fost renegat de tată. Mama, Profira, a acceptat o viață de slujnică pentru a-și păstra copilul aproape, muncind din greu pentru a-l trimite la școală.

„N-a mâncat cu tata și cu mama la aceeași masă niciodată”, spunea Sadoveanu, evocând umilințele copilăriei.

Literatura născută din suferință

Drama personală s-a transformat în literatură. Personajul Lizucă, din Dumbrava minunată, sau Ilie Dumitraș, din Lada Florilor, poartă amprenta acestei copilării marcate de pierdere și nedreptate.

„Această dramă l-a marcat foarte mult pe Sadoveanu ca om și ca scriitor”, a subliniat custodele. Din elev repetent, rămas fără mamă, Sadoveanu a devenit unul dintre cei mai mari scriitori români, urcând, simbolic, „un munte de rușine” pentru a împlini visul mamei sale.

Casa memorială Mihail Sadoveanu, un loc care trebuie descoperit

Astăzi, Casa memorială Mihail Sadoveanu este mai mult decât un obiectiv turistic. Este un loc unde povestea de viață, suferința, credința și creația se întâlnesc, iar vizitatorii pot înțelege nu doar opera, ci și omul din spatele ei.

Relatarea custodelui Mihail Daniliuc transformă vizita într-o experiență profundă, în care literatura română se dezvăluie ca rezultat al unei vieți trăite intens, cu lumină și umbre, într-o casă care a devenit, la rândul ei, parte din istorie.

Imagini: Claudiu Vatau

---