Peșterile Limanu și Movile

Peșterile Limanu și Movile – lumea din adâncul Dobrogei

Peşterile Dobrogei de Sud-Est


În sud-estul Dobrogei, în peisajul general arid, se găseşte o lume spectaculoasă – zona Limanu – Dobrogea cu rămășițe de stepe și păduri xerofile, cu ape lacustre și mlaștini şi de o extraordinară valoare științifică peșterile Limanu și Movile.

Peșterile Limanu și Movile

Peștera Limanu

Peștera Limanu este cea mai cunoscută şi mai spectaculoasă dintre peșterile Dobrogene. Cu o lungime de aproximativ 4 000 metri, este cu siguranță și cea mai lungă. O singularitate este ramificarea de-a dreptul ameţitoare a galeriilor. Este o peșteră labirintică deosebit de întortocheată. Galeriile se intersectează într-un mod atât de complex încât odată ce ai intrat, “situația” devine extrem de complicată.

Există păreri conform cărora peștera Limanu este aceeași cu peștera Keiris. Peșteră ce a fost menționată de istoricul grec Dio Cassius ca fiind o peșteră “teribil de întortocheată” în care din calea “expediției militare” romane (29-28 îen) s-au ascuns geții, cu vite cu tot. Cu toate acestea, romanii au găsit toate intrările, atât cele naturale cât și cele săpate, înfometându-i și supunându-i.

Despre peşteră există o serie de poveşti fanteziste. Localnicii vor încerca să vă convingă că galeriile peșterii ajung sub sat, în beciuri şi pe sub fântâni de unde ies lilieci, ba chiar tunelurile răzbat până în Bulgaria.  Peștera este ocolită de săteni fiind văzută ca un loc în care poți să pieri.

Galeriile naturale sunt îmbinate cu cele modelate de om, au o secțiune pătratică și urme de dăltuire; peștera aproape în totalitate lipsită de concrețiuni (stalactite şi stalacmite) și nu atrage fotografii;
Pasionații peșterilor și ai necunoscutului dar mai ales cercetătorii sunt principalii vizitatori ai peșterii, aceasta fiind situată într-o zonă sălbatică, puțin amenajată, bântuită de povești și legende înspăimântătoare.

Peștera Movile

Situată la doar 3 km distanță de peștera Limanu, în aria municipiului Mangalia, peștera Movile este parte a aceluiași fenomen care a creat o vastă rețea de galerii în calcarele sarmatice.
Peștera Movile a fost descoperită în 1986, în timpul unor prospecțiuni geologice conduse de dr. Cristian Lascu.
Din punct de vedere naturalistic, Movile este mai interesantă decât Limanu.

Peştera s-a remarcat prin ecosistemul unic în lume, care a fost descoperit aici. Se crede că acest ecosistem a fost izolat de mediul exterior aproximativ 5,5 milioane de ani, chemosinteza fiind procesul care stă la baza funcţionării sistemului și că bacterii chemoautotrofe reprezintă baza acestei piramide trofice. Aceste particularități au făcut ca peștera Movile să fie vizitată și studiată chiar de cercetători de la NASA. Aceștia căutau să înțeleagă asemenea posibilități de existență a vieții în condiții potențial existente pe alte planete, spre exemplu pe Marte.

Galeriile totalizează circa 300 de m, ceea ce înseamnă o peșteră relativ mică. Dar aici au fost descoperite 33 de specii noi pentru știință, de la arahnide și insecte la chilopode. Peştera Movile nu este accesibilă pentru turişti, la fel ca peștera Limanu, aceasta putând fi vizitată în scop științific.
Peșterile Limanu și Movile din Dobrogea sunt obiective turistice pe care le puteți vizita atunci când poposiți pe litoralul românesc!


Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *