Cu aproximativ şase milioane de ani, înaintea naşterii marelui sculptor Constantin Brâncuş, nu departe de locul lui natal, natura îşi crea propria galerie de artă. O artă de nedescris, şi totuşi nemaiîntâlnită până în zilele noastre.
Trovanţi – localizarea misterioaselor pietre
Pe drumul care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu, în comuna vâlceană Costeşti, se deschide o altă lume. O lume a pietrelor vii, care cresc pe zi ce trece şi care au stârnit o paletă diversificată de poveşti în privinţa acestora.
În jurul “dorobanţilor”, aşa cum le mai numesc localnicii, se ţese cu fir de adevăr un veşnic folclor.
Unii spun ca Trovanţi ar avea origini supranaturale, alţii că ar fi mărturii lăsate de anumite civilizaţii extraterestre. Alţii susţin cu tărie ca după o ploaie îndelungată, din nisipul umed răsar mici Trovanţi, iar cei de dimensiuni mari îşi modifică mărimea.
Oamenii de ştiinţă, nu au reuşit nici până în ziua de astăzi să afle în totalitate misterul Trovanţilor, decât să emită anumite ipoteze. Una dintre cunoscutele ipoteze ale savanţilor este că Trovanţi sunt de fapt gresii care au o structură mult mai dură decât cea a stratului în care aceştia se dezvoltă.
Odată ce păşim pe plaiurile mirifice ale patriei, descoperim că rădăcinile Trovanţilor sunt tot mai lungi. Astfel de pietre se por regăsi şi pe Dealul Feleacului (judeţul Cluj), pe teritoriul satului Cosolt (Sibiu), în Munţii Buzăului, dar şi în Hasdat (Hunedoara).
O vechie istorie mărturiseşte că, în trecut aceste pietre erau folosite pentru construirea caselor. Astăzi, însă, legislația protejează aceste bogăţii naturale.
Trovanții își așteaptă vizitatorii să-i încânte și să-i uimească!
Caută cazare în categoria: Cazare Oltenia, Cazare Horezu, Cazare Mălaia, Cazare Băile Olănești
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice

Mănăstirea Humor – artă și religie
Mănăstirea Humor – Așezământul monahal de maici Mănăstirea Humor coordonate GPS: 47.593694, 25.854525,12 Bucovina găzduiește una dintre cele mai impresionante […]

Biserica Neagră – cel mai mare lăcaș de cult din România
Biserica Neagră – cel mai mare biserică gotică din Transilvania Imagini: Petronela Alexandru Biserica Neagră coordonate GPS: 45.6408552, 25.5877963 Veche […]

Cascada Bigăr – minunea din Munţii Banatului
Cascada Bigăr – minunea din Munţii Banatului Cascada Bigăr coordonate GPS: 45 00 12.18 N 21 57 34.92 E Cascada […]