Casa memorială Ion Creangă, o călătorie de suflet în inima Humuleștiului _ DescoperimRomania
În inima satului Humulești, acolo unde poveștile lui Ion Creangă prind viață la fiecare pas, Casa memorială Ion Creangă rămâne unul dintre cele mai vizitate și mai emoționante locuri din Moldova. Aici, tradiția, memoria și autenticitatea se împletesc firesc, iar vizitatorul are senzația că pășește direct în copilăria scriitorului. Conservatorul muzeului, Dumitru Cocolea, ne-a ghidat […]
COLOR RUN Cluj www.descoperimRomânia.ro
Hai-hui prin inima Clujului Știm deja cu toții cât de populate sunt orașul și județul Cluj-Napoca, ceea ce înseamnă că și activitățile sunt pe măsură. Spre exemplu, iubitorii de sport și alergat pot participa la renumitul „COLOR RUN„, care, este organizat în fiecare vară de cel puțin 2 ori. Sunt așteptați atât localnicii, cât și […]
Degustare specială, într-un regal al vinurilor prezente la VINVEST 2019
VINVEST 2019 Seara trecută, Timişoara a fost locul în care 45 de vinuri – aparținând unui număr de 15 producători români și străini – au fost degustate la pre-evenimentul organizat în deschiderea celei de-a XVI-ediţii a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST, desfăşurat în acest an în perioada 19-21 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri din […]
Ravensca
Ravensca – doar natura, cerul şi Dumnezeu Ravensca este un sat micuţ şi liniştit aşezat pe acoperişul munţilor Almăjului din judeţul Caraş-Severin, la aproximativ 760 de m altitudine. Revensca este cel mai mic sat din salba satelor ceheşti din Banat numărând aproximativ 100 de locuitori. Datorită specificului său etnic, satul se caracterizează prin acurateţea cu […]
Scurta dar interesanta viață a efemeridelor Cunoscute în limbaj popular ca rusalii, Efemeridele sunt poate cele mai grațioase făpturi ale Deltei Dunării. Scurta lor viață, de doar o zi, este de departe mai degrabă un ritual al vieții și al morții. Legenda Insecte zburătoare populează luciul apei din Delta Dunării în această perioadă de Rusalii, […]
Oltenia
Podul lui Dumnezeu Podul lui Dumnezeu este un pod natural, traversat de drumul judeţean Baia de Aramă – Drobeta Turnul Severin, al doilea ca mărime din Europa şi singurul care încă este funcţional. Caută aici cazare în apropiere: Cazare Băile Herculane Are 30 de metri lungime, 13 metri lăţime, 22 de metri înălţime şi 9 […]
badea cartan
Badea Cârţan – promotorul slovei româneşti Gheorghe Cârţan, cunoscut sub numele de Badea Cârţan, s-a  născut în Cârţişoara din judeţul Sibiu în anul 1849, într-o familie simplă de ciobani. Badea Cârţan a fost unul dintre cei mai mari promotori ai cărţii româneşti. Deşi nu a fost niciodată la şcoală, acesta descoperă în anii tinereţii cartea, scrisul şi cititul în […]
Orașul Motru- orașul nostru
Orașul Motru/Mutru sau „Apa limpede”- Orașul tuturor Orașul Motru se află în județul Gorj, la granița cu Mehedinți, din Oltenia situat în Piemontul Getic. Este un municipiu format din localitățiile: Dealul Pomilor, Horăști, Leurda, Însurăței, Ploștina, Motru (reședința) și din satele: Râpa, Lupoița, Roșiuța. Orașul se află la 44 de km de municipiul Târgu-Jiu și […]
Peștera Bolii_ O bijuterie carstică ascunsă în inima Munților Carpați- www.DescoperimRomania
Peștera Bolii: O bijuterie carstică ascunsă în inima Munților Carpați Peşterea Bolii, situată în parte de nord a oraşului Petroşani, la aproximativ 6 km de centru, pe drumul ce leagă Valea Jiului de Țara Haţegului. Peștera se află la punctul de întâlnire dintre Munţii Retezatului și cei ai Sebeşului și este una dintre cele mai […]