Festivalul Satelor Dunărene – tradiţie de peste trei decenii

Festivalul Satelor Dunărene – tradiţie de peste trei decenii

Festivalul Satelor Dunărene – ediția a 38-a, 16 iulie 2016 


Festivalul Satelor Dunărene are o tradiție de 37 de ani şi se desfășoară în prima săptămână a lunii iulie a fiecărui an în comuna Svința, fiind considerată a fi cea mai longevivă activitate de acest fel din județul Mehedinți. Comuna Sviniţa este situată în vestul extrem al judeţului, la 46 de kilometri de Orşova, fiind o fostă colonie sârbească locuită de populaţie vorbitoare de limbă sârbă – unică în zonă.

Festivalul Satelor Dunărene adună an de an, artiști amatori diverși, sportivi și oameni de cultură de diferite naționalități din localitățile româneşti riverane Dunării. În cadrul manifestațiilor un loc deosebit îl are parada în costume tradiționale și competițiile sportive de fotbal, tenis de masă, chiar și șah urmând ca seară să aibă loc un spectacol folcloric susținut de artiști locali.

Anul acesta, în 16 iulie, comuna Sviniţa găzduieşte cea de-a 38-a ediţie a Festivalului Satelor Dunărene, întărind astfel titlul de cea mai longevivă şi frumoasă sărbătoare din această parte a țării. Vor participa toate satele şi oraşele din Clisura Dunării, începand cu Socol (judeţul Caraş-Severin) şi până în Drobeta-Turnu Severin (judeţul Mehedinţi). Tinerii din Clisura Dunării, acolo unde al doilea fluviu ca mărime al Europei şi-a croit drumul în stâncă, despărţind Munţii Carpaţi de Munţii Balcani şi a creat una dintre cele mai frumoase şi mirifice zone din lume, o să se întreacă în renumitele probe sportive, în dansuri şi cântece tradiționale atât de dragi poporului.

De asemenea, cel care va avea cel mai frumos costum popular, sau cel mai autentic, chiar şi cel mai tânăr participant la festivități vor fi premiaţi – iată un alt motiv să vă aflaţi acolo. Seara se va încheia cu Balul Festivalului şi cu tradiţionala horă din Clisură.

În zonă vă recomandăm cu drag să vizitaţi Rezervaţia Naturală “Locul fosilifer Sviniţa”, rezervaţie care impresionează prin fauna fosilă foarte bine conservată, dar şi prin calcarele feruginoase roşii, puternic fosilifere cu cefalopode, sau Cetatea Medievală Trikule, construită în secolul al XV-lea, fortificaţia jucând un rol important în luptele pentru stăpânirea acestei zone.

Vă invitam cu drag vizitaţi frumuseţea Dunării de la Portile de Fier până la Baziaş, să vă faceţi comozi la una dintre minunatele unităţile de cazare din Cazanele Dunării, iar sâmbătă, 16 iulie 2016 să participaţi la acest eveniment cu tradiţie, Festivalul Satelor Dunărene, ce va strânge şi anul acesta localităţile înveci  nate comunei Sviniţa, judeţul Mehedinţi.


Caută cazare în categoria: Cazare Cazanele Dunarii, Cazare Eselnița, Cazare Dubova, Cazare Măcești, Cazare Orșova, Cazare Coronini, Cazare Svinița

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *