La mănăstirea dintre frasini, la Atosul românesc, bântuie un blestem cutremurător lăsat cu gură de moarte de Sfântul Calinic. Mai precis, la 25 de km de Râmnicu Vâlcea, în comuna Muiereasca se află Mănăstirea Frăsinei. Locul unde realitatea pare că este desprinsă dintr-o carte cu mituri. Forţele divine se luptă cu cele ale întunericului, iar biserica poartă pe umerii săi un blestem lăsat cu sute de ani în urmă.
Acestă legendă are două variante impresionante.
Prima variantă ne vorbeşte despre un tânăr călugăr, falnic şi frumos care era mereu înconjurat de femei. Fugind de ispită, acesta s-a retras în munţi, departe de lumea agitată şi unde Dumnezeu i-a poruncit în vis să zidească un sfânt lăcaş, o mănăstire. Auzind acestea, de teamă că femeile vor da năvală în mănăstire, călugărul a ezitat. Însă Dumnezeu ia spus că nici o urmasă de-a Evei nu va tulbura liniştea asurzitoare.
O altă variantă care nu-i dă pace asezământului este că după ridicarea obştei monahle, Sfântul Ierarh Calinic a vizitat acest ţinut tainic şi a rămas surprins de credinţa strictă şi organizarea călugărilor de acolo. Se pare însă că Sfântul Calinic a dorit să treacă pe la mănăstire neanunţat. Însă supărarea s-a abătut asupra lui, deoarece vizita neanunţată şi-a spus cuvântul. Sfântul a avut parte de o întristare crâncenă din partea mănăstirei, prntru că a găsit acolo o adevărată urgie, cu mâncare, alcool şi femei.
Din acel moment Sfântul Calinic pedepseşte mănăstirea printr-un înfricoşător blestem în care spune că femeile nu au acces la mănăstire. Cine îndrăznea să încalce acestă regulă avea să se înbolnăvească de boli incurabile sau să moară în chinuri groaznice.
La aproximativ 2 km de Casa Domnului, Calinic a așezat o piartră de legământ, gravată cu litere chirilice un grav blestem pentru cei care îl încalcă, dar şi o binecuvântare pentru cei care îl respectă.
Mai târziu, pe hotarul pietrei s-a zidit o biserică pentru femeile care îşi caută liniştea sufletească.
Locuitorii din prejur spun multe poveşti menite să confirme blestemul. Un exemplu mărturisit de cei din sat, spune că o tânără femeie, îmbrăcată în straie bărbăteşti a încălcat legămăntul și a păşit spre mănăstire. Se pare însă că fata şi-a găsit sfârşitul într-o prăpastie de pe marginea drumului, în timp ce se întorcea spre casă.
Lista însă nu se opreşte aici, deoarece aceasta are o vastă deschidere spre lumea întâmplărilor bizare a blestemului.
An de an Mănăstirea Frăsinei aşteaptă suflete încărcate şi apasate de diverse păcate, ca sa le alunge suferinţa.
Caută cazare în categoria: Cazare Oltenia, Cazare Horezu, Cazare Mălaia, Cazare Băile Olănești
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice

Casa Poporului – istoria neştiută
Casa Poporului este un edificiu colosal care a dat naştere unor mituri care mai decare mai bizare, dar în care există totuşi şi un sâmbure de adevăr. Construcţia acestei clădiri-mamut cum mai era numită a început în anul 1980. Nicolae Ceauşescu a ordonat, după cutremurul din 04 martie 1977 „reconstruirea” Bucureştiului ca un oraş de sine […]

Peștera Urșilor – tărâmul de basm din inima munților
Peștera Urșilor – tărâmul de basm din inima munților Peștera Urșilor coordonate GPS: 46.556610, 22.569993 Peștera Urșilor din Munții Apuseni este situată pe teritoriul localității Chișcău, comuna Pietroasa din județul Bihor. Datorită frumuseții interioare și a amenajării realizate pentru accesul ușor și sigur al turiștilor, Peștera Urșilor este astăzi unul dintre principalele obiective turistice din […]

Mocăniţa – bijuteria Maramureşului
Mocănița cu aburi de pe Valea Vaserului Foto: Monica Burtea Mocăniţa coordonate GPS: 47.7147679, 24.4429252 Mocăniţa cu aburi de pe Valea Vaserului pornește de la Vişeu de Sus, dintr-o staţie veche a Căilor Ferate Feroviare (CFF). Mocăniţa își croiește drumul şerpuit prin munți pe marginea apei, când liniştită, când învolburată până în Comanu, la graniţa cu Ucraina. Construită după Primul […]
One Reply to “Mănăstirea Frăsinei – blestemul din munţi”
20 aprilie 2017