Călător prin Arieșeni
Țara Moților o veți descoperi daca veți poposi în Arieșeni aici veți cunoaște, simplitatea oamenilor, dar și frumusețea pitorească a acestui loc. Este o localitate turistică, cu numeroase obiective turistice naturale, dar și culturale.
Când ajungeți pe drumul spre Arieșeni vă întâmpină pădurile de brad cu răcoarea lor. Comuna Arieșeni se deschide cu 18 sate, ce sunt răsfirate pe valea superioară a Arieșului, în depresiunea Arieș. De o parte și de alta a dealurile, descoperim un loc pitoresc. Dealurile sunt împânzite de case moțești, căpițe de fân și turma animalelor din comună, care se întorc agale, spre seară, la casele gospodarilor.
Liniștea înconjoară acest loc binecuvântat de Dumnezeu, unde auzi doar susurul Arieșului. Doar duminica, zi de târg în Gârda de Sus, oameni se stâng cu mic cu mare și animează satul. Îi poți observa ca oameni simpli, ospitalieri, îmbrăcați în haine de sărbătoare, veseli că se întâlnesc toți laolaltă. De la produse proaspete de casă, legume din grădină, dar și obiecte artizanale sau chiar haine, poți găsi orice la acest târg.
Peșterile din apropierea Arieșeniului
Din Gârda de Sus, poți vizita peștera Poarta lui Ionele, situată pe versantul drept al Văii Ordâncușa, la o altitudine de 800 de metri. Aici trăiește o specie rară de lilieci, iar o mare parte din peșteră este închisă publicului, fiind declarată rezervație naturală. Peștera are și o legendă, de unde vine și denumirea ei. Se spune că un localnic, cu numele Ionele, haiduc urmărit de oaste, a fost prins după ce o fată din sat a venit să-i aducă de mâncare la ascunzătoarea lui. Nu se cunoaște anul acestei întâmplări, dar de atunci acest loc poartă numele haiducului. Drumul spre Peștera Poarta lui Ionele este monumental, prin grandoarea Cheilor Ordâncușa.
De la Peștera lui Ionele, puteți urca spre satul pitoresc de munte – Casa de Piatră. Este un sat pitoresc, situat la o altitudine de 1250 de metri, unde locuiesc aproximativ 20 de familii. Frumusețea lui este dată de căsuțele răsfirate pe dealurile verzi, peisaj tipic Munților Apuseni. De la satul Casa de Piatră puteți vizitat minunea naturală Peștera Ghețarul Scărișoara. Este un monument al naturii, care adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România.
După excursiile din zonă, vă puteți desfăta cu preparate tradiționale, specifice moțești. Dar și cu gemurile tradiționale și siropuri făcute în casă, adevărate delicii.
Arieșeni este un mic colț pitoresc din Țara Moților, unde veți descoperi o mică parte din trăirea pură românească.
Caută cazare în categoria: Cazare Munții Apuseni, Cazare Transilvania, Cazare Vadu Crișului, Cazare Garda de Sus, Cazare Remeți, Cazare Râșca
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice
Paștele – moment de cumpănă pentru creştini
Întorcându-ne în timp şi păşind pe urmele prăfuite ale trecutului regăsim rămăşiţele tradiţiilor pascale, care ne aduc aminte de zilele pătimitoare ale Mântuitorului. În trecutul zbuciumat al patimilor, înşuşi Iisus din iubirea Sa nemărginită îşi jertfeşte viaţa pentru fiecare fiinţă în parte. La scurt timp, mai exact la trei zile, acesta îşi revarsă dragostea pură […]
Arieșeni – colțul pitoresc din Munții Apuseni
Călător prin Arieșeni Imagini: Antonela DUMITRESCU Țara Moților o veți descoperi daca veți poposi în Arieșeni aici veți cunoaște, simplitatea oamenilor, dar și frumusețea pitorească a acestui loc. Este o localitate turistică, cu numeroase obiective turistice naturale, dar și culturale. Când ajungeți pe drumul spre Arieșeni vă întâmpină pădurile de brad cu răcoarea lor. Comuna Arieșeni […]
Chipul lui Decebal – istorie sculptată în piatră
Chipul lui Decebal – cea mai mare sculptură în piatră din Europa Foto: Claudiu Vatau Chipul lui Decebal coordonate GPS: N 44.6271 – E 22.2599 Chipul lui Decebal este cea mai mare sculptură realizată în piatră de pe teritoriul Europei. Un obiectiv turistic de referință pentru România, dar și cel mai important obiectiv din zona Cazanelor Dunării. […]
























