Lacul Ochiu Bei

Lacul Ochiu Bei – locul care oglindește sufletul pământului

Lacul Ochiu Bei – ochiul pământului


Lacul Ochiu Bei coordonate GPS: N 44 56.165 E 21 47.426

Lacul Ochiu Bei se află pe Valea Beiului, acolo unde Munții Aninei se îmbină armonios cu Munții Locvei, în județul Caraş-Severin.

Zona este ușor accesibilă, drumul spre lac este îngust și cel mai cunoscut traseu începe de la Podul Beiului. Traseul este marcat cu bandă albastră.

Urmând cursul apei treceți pe lângă cascada La Văioaga (pentru a ajunge la cascadă trebuie să fiți atenți la indicatoarele de pe marginea drumului) apoi ajungeți la păstrăvărie și de acolo urmați poteca din partea stângă până la lac.

Pe cursul râului Bei, sau Beu cum i se mai spune, sunt așezate în trepte calcaroase numeroase cascade de dimensiuni reduse.  Sursurul apei peste pietre și trilurile păsărilor te însoțesc pe tot parcursul drumului.

Pe alocuri, pereții muntoși se îndepărtează lăsând loc pajiștilor în care natura presară flori, dar este și locul ideal de așezat cortul.

În capătul cărării se deschide valea într-un micuț luminiș, iar în partea dreaptă apare lacul.

Lacul Ochiu Bei, de o culoare albastră cu ușoare nuanțe de verde, este înconjurat de brazi bătrâni cu ramurile verzi.

Alimentat permanent de un izvor submers, Ochiu Bei nu îngheață niciodată, având temperatură pozitivă atât vara cât și iarna.

Limpezimea pură a apei transformă plimbatul păstrăvilor într-un adevărat spectacol pentru turiști. Măreția brazilor se oglindește perfect în claritatea apei.

Imaginea din jurul lacului este feerică, totul este învăluit într-o aură misterioasă, energia naturii simțindu-se puternic aici.

Ochiu Bei are o suprafață de 284 mp și o adâncime de 3,6 m.

Aici apa Beușniței întâlnește apa Beiului, se împletesc și pornesc spre vărsarea în râul Nera într-un lung și frumos drum încărcat de legende cu sânzâiene, bei, fete fumoase și iele.

Traseu turistic Ochiu Bei

Lacul Ochiu Bei este parte din traseul: Podul Bei – cascada La Văioaga – Lacul Ochiu Bei – cascada Beușnița

La Ochiu Bei ajungeți urmând traseul:

  • Timișoara – Oravița – Potoc – Podul Bei
  • București – Craiova – Orșova – Bozovici – Oravița – Potoc – Podul Bei

Nu uita să lași în urma ta doar urma pașilor și să iei cu tine doar pozele când pleci acasă!


Caută cazare în categoria: Cazare Banat, Cazare Văliug, Cazare Băile Herculane, Cazare Cazanele Dunării, Cazare Sasca Montană

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


Huțanii-din-Bucovina-poza Lacul Ochiu Bei – locul care oglindește sufletul pământului

Huțulii din Bucovina – urmașii dacilor liberi

Huțulii din Bucovina – tradiții și obiceiuri Huțulii sau Huțanii sunt un mic grup etnic, înrădăcinat pe meleagurile românești, cu sute de ani în urmă. Cu tradiții deosebite, aceștia locuiesc în satele din Bucovina, dar și în Transcarpatia, Pocuția și în unele sate din Maramureș. Se spune că se trag din dacii liberi și trăiesc […]

3 comments
Obiceiuri-de-Crăciun-în-Bucovina Lacul Ochiu Bei – locul care oglindește sufletul pământului

Obiceiuri de Crăciun în Bucovina

Obiceiuri de Crăciun în Bucovina Frumoasă zonă a Bucovinei îmbracă haine de sărbătoare cu ocazia sărbătorii de Crăciun. Tradițiile și obiceiurile unice te ademenesc să petreci un minunat Crăciun în Bucovina. Gospodarii din satele Bucovinene, înainte de Crăciun recuperează lucrurile împrumutate sau restituie ce au împrumutat de la vecini sau de prin satele vecine. Se spune […]

0 comments
Comuna-Brebu-județul-Prahova Lacul Ochiu Bei – locul care oglindește sufletul pământului

Brebu – locul în care natura întâlnește istoria

Comuna Brebu județul Prahova Comuna Brebu, județul Prahova, este situată la numai 7 km nord de Câmpina, aproximativ 40 km de Ploiești și la numai 100 km de centrul Bucureștiului. Vatra comunei fiind un platou întins peste 10 km în mijlocul unei mari depresiuni de sub poalele munților Bucegi și Grohotiș. Pornind din Câmpina cobori […]

0 comments

One Reply to “Lacul Ochiu Bei – locul care oglindește sufletul pământului”

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *