Mănăstirea Turnu – Tărâm Sfânt

Imagini: Claudia Buda
Nu departe de apele liniştite ale Oltului, într-un loc retras, sub Muntele Cozia, la doi km de ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, pe bolta cerească se înalţă cupola Mănăstirii Turnu. Un tărâm sfânt, un loc în care credinţa se înoadă cu pildele lăsate cu gură de aur de către Sfinți.

Denumirea acestui lăcaş, mai exact al Mănăstirii Turnu de pe stânca numită „Piscul lui Teofil”  construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale căror ruine se mai văd şi astăzi în Poiana Bivolari. Prima denumire a fost „Schitul de după Turn” apoi „Schitul Turnu” iar în cele din urmă „Mănăstrirea Turnu”.

Timp de secole accesul la Mănăstrirea Turnu a fost destul de greu. Din partea sudică se ajungea doar cu trăsura de la Jiblea, iar de la Cozia cu barca peste Olt, apoi pe jos de-a lungul râului. Cu trecerea anilor posibilitățile de a ajunge la lăcaș s-au multiplicat şi au devenit mult mai comode.

Bătrâna istorie relatează, că prin veacurile al XV-lea şi al XVI-lea câţiva călugări s-au retras spre acest loc tainic, fără lume, postind în rugăciune şi trăind într-o desăvârşită sărăcie. Cei mai renumiţi sihaştrii au fost Daniil și Misail ale căror chilii săpate  în stâncă se pot vedea şi astăzi.

Pe la jumătatea secolului al XVI- lea, mai mulţi pustnici, împreună cu ioroschimonahul Misail au ridicat  o mică biserică de lemn, purtând hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, întemeind astfel „Schitul Turnu”.

După egumenul cozian, Varlaam a fost promovat Episcop al Râmnicului în anul 1676, care a acordat o deosebită importanţă pustnicilor  de la Turnu. La scurt timp acesta ajunge Mitropolit al Ţării Româneşti şi cu o dragoste nemărginită construieşte o biserică din piatră şi cărămidă pe vechea temelie a bisericii de lemn, asezând sub ea moaştele cuvioșilor sihaştrii Daniil şi Misail.

Însă aceşti ani de pace şi linişte nu au durat foarte mult. În noapte de 6-7 februarie 1932, o catastrofă neaşteptată spulberă liniştea  lăcaşului Turnu. Un incendiu izbucnit dintr-o sobă, distruge  într-o singură oră două şoproane, turla de la biserica mică şi altele.

Un an mai târziu, Dumnezeu ascultă rugăciunile fierbinţi ale monarhilor şi tot ansamblu a fost refăcut, dorind însă să se păstreze chiliile zidite în piatră ale sihaştrilor.

Ferit de toate răutăţile lumeşti, acest loc devine treptat cel mai bun sfetnic pentru enoriaşi, un loc în care grijile şi problemele sunt lăsate în voia Domnului. Zbuciumată şi înnegrită de vremuri, Mănăstrirea Turnu  reînnoieşte de la o zi la alta.

---

---