Parcul Dendrologic Simeria – comoara ascunsa din Transilvania

Parcul Dendrologic Simeria – comoara ascunsă din Transilvania

Parcul Dendrologic Simeria


Imagini: Bogdan Rămuș


Parcul Dendrologic Simeria coordonate GPS: 45.856786, 23.010773

Parcul Dendrologic Simeria  este o importantă  arie protejată ce cuprinde cea mai veche și valoroasă colecție de plante exotice, autohtone și indigene din România.

Creat încă din anul 1700, parcul se întinde pe o suprafață de 70 ha, fiind al 3-lea ca mărime din Europa și al 11-lea din lume, numărând câteva mii de exemplare excepționale.

Arboretumul Simeria are o mare valoare botanică, forestieră și peisagistică. La fiecare exemplar avem tabliță cu demunirea și familia din care face parte.

Pe langă valoarea științifică a parcului, armonia care s-a creat aici între plante, pornind de la nuferi până la liane, arbuști și arbori, dau locului o valoare peisagistică mare. Iar frumusețea lor este pusă în valoare de cărările parcă sculptate în natură pe care oamenii pășesc în parc, împletite cu izvoare, poieni, mici ochiuri de apă, poduri și podețe din lemn,  și poteci săpate în piatră.

O dată intrat pe poarta parcului trebuie doar să lași natura să te călăuzească și imediat vei pătrunde într-o lume de poveste plină de flori, arbori, de ciripitul păsărilor și zumzetul gâzelor.

De primavara până toamna târziu, parcul debordează de viață și natură. Specii  rare și numeroase precum bambuși, arbori lalea, chiparos de baltă, sequoia, magnolii, ienupăr, nuferi, rășinoase și multe altele de înălțimi și constituții diferite, dar perfect armonizate, înfrumusețează toate anotimpurile.

Din martie până în iunie, magnolia face un spectacol unic de culoare, gingășie și eleganță.

Paleta de culori este una inedită, coloritul frunzelor și al florilor, armonia dintre ele crează un peisaj extraordinar.

Toamna zugrăvește un pastel spectaculos dominat de culorile calde specifice anotimpului.

Pentru turiști,  acest parc este un loc ideal pentru excursii, odihnă și relaxare. Peisajul care se deschide în fața ochilor este unic.

Localizare Parcul Dendrologic Simeria

  • Arboretumul Simeria se află exact în orașul Simeria din județul Hunedoara, la doar 10 km de Deva.

Accesul este ușor. Se poate ajunge atât cu mașina proprie (DN 7) cât și cu trenul, cea mai apropiată gară fiind în acest orășel.

Adresă: Strada Biscaria, nr. 1, Simeria, județul Hunedoara

Există taxa de intrare: DA.

Telefon 0254.261.254


Caută cazare în categoria: Cazare Transilvania, Cazare Retezat Parâng, Cazare Petroșani, Cazare Parâng, Cazare Hunedoara, Cazare Deva, Cazare Hațeg

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


 

Parcul-Dendrologic-Simeria-–-comoara-ascunsa-din-Transilvania-6 Parcul Dendrologic Simeria – comoara ascunsă din Transilvania

Parcul Dendrologic Simeria – comoara ascunsă din Transilvania

Parcul Dendrologic Simeria Imagini: Bogdan Rămuș Parcul Dendrologic Simeria coordonate GPS: 45.856786, 23.010773 Parcul Dendrologic Simeria  este o importantă  arie protejată ce cuprinde cea mai veche și valoroasă colecție de plante exotice, autohtone și indigene din România. Creat încă din anul 1700, parcul se întinde pe o suprafață de 70 ha, fiind al 3-lea ca […]

0 comments
Transzlvania-tourism-fair Parcul Dendrologic Simeria – comoara ascunsă din Transilvania

Transylvania Tourism Fair şi-a deschis porţile!

Vă aşteptăm la standul nostru, DescoperimRomânia.ro, să pornim într-o frumoasă călătorie pe meleaguri româneşti. Veţi descoperi atracţii turistice unice, pline de inedit şi istorie. Vă vom spune poveşti despre locuri şi oameni frumoşi. Alături de catalogul nostru, Turism Românesc de Excelenţă, veţi porni într-o călătorie fascinantă cu gazde bune şi primitoare, cu unităţi de cazare […]

0 comments
de-6 Parcul Dendrologic Simeria – comoara ascunsă din Transilvania

Croazierele sunt tot mai căutate de turiștii români

MS Diana, navă cu echipaj românesc, a lansat noile croaziere pe ruta capitalelor imperiale. Acum este mai ușor ca niciodată să vizitezi capitalele Austriei, Slovaciei și a Ungariei. Îmbarcarea pe navă se face în Viena. Până acolo putem merge cu avionul, trenul sau mașina. O dată ajunși în capitala fostului imperiu începe povestea. Totul este […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *