Cheile Ordâncușii și Peștera Poarta lui Ionele – Munții Apuseni.
Din inima Apusenilor…
Parcurgând drumul național 75 din centrul localității Gârda de Sus, ajungem într-un peisaj mirific și pitoresc, ce face intrarea spre Cheile Ordâncușii, aflate pe valea cu același nume. Traseu cu dificultate medie, întins pe aproximativ 4 kilometri de drum betonat, cheile impresionează încă de la intrare.
O casă sus pe deal, un gard ce pare că împrejmuiește întreg teritoriul, păduri de brazi ce se unesc cu cerul în depărtare și izvoare înghețate la poalele munților, imaginea fascinantă ce te îmbie la intrarea pe chei. Liniștea apăsătoare este tulburată doar de susurul lin al apei ce a rămas vie în fața gerului năprasnic de decembrie ce s-a năpustit asupra Apusenilor.
Ravene, grote, abrupturi și apoi încă un izvor de data aceasta înghețat, își face apariția după cotitura drumului. La poalele munților, cătunele mișună de oameni, iar hornurile caselor fumegă neîncetat. Este perioada sărbătorilor, iar zona este plină de turiști și localnici. După cei 3 kilometri parcurși de-a lungul cheilor, întâlnim pe partea stângă Peștera Poarta lui Ionele.
Această este special amenajată pentru turism, fiind ușor accesibiă, iluminată și se deschide printr-un imens portal. Ce trebuie să știți este că de fascinantul peisaj o să aveți parte abia după ce parcurgeți cele 63 de trepte până sus la peșteră. Întinse pe vale, ce urcă usor deasupra unui izvor cu apă limpede, treptele sunt accesibile tot timpul anului și oferă un peisaj spectaculos atât asupra portalului de intrare cât și asupra cheilor. Durata de vizitare a peșterii este de aproximativ 20 de minute, la sfărşitul acesteia întâmpinandu-vă un lac de acumulare în oglinda căruia cu puţin noroc puteți observa câteva familii de lilieci care au intrat în perioada de hibernare.
La final ne întoarcem spre cătunele specifice Munților Apuseni care ne mai îmbie înc-odată la visare și contemplare în liniștea naturii.
Vă invităm cu drag să vizitați Cheile Ordâncușii și Peștera poarta lui Ionele, în drumul vostru spre Peștera Scărișoara.
Dificultate traseu: Medie
Lungime traseu: 4 km
Caută și alte idei de călătorie și oferte de cazare în România
Caută cazare în categoria: Cazare Muntenia, Cazare Gârda, Cazare Arieșeni, Cazare Râșca
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice, Tradiții și obiceiuri, Trasee turistice, Evenimente, Personalități
Citește și …
Deschiderea oficială a Târgului de Turism al României
Romexpo găzduiește între 16 și 19 februarie ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, cel mai mare eveniment autohton dedicat industriei turismului! Deschiderea oficială a Târgului de Turism va avea loc joi, 16 februarie a.c., în Pavilionul C3, începând cu ora 11.00. Programul deschiderii oficiale este următorul: Ora 11.00 – Alocuțiunea domnului Mihai […]
Parcul Dendrologic Simeria – comoara ascunsă din Transilvania
Parcul Dendrologic Simeria Imagini: Bogdan Rămuș Parcul Dendrologic Simeria coordonate GPS: 45.856786, 23.010773 Parcul Dendrologic Simeria este o importantă arie protejată ce cuprinde cea mai veche și valoroasă colecție de plante exotice, autohtone și indigene din România. Creat încă din anul 1700, parcul se întinde pe o suprafață de 70 ha, fiind al 3-lea ca […]
Transylvania Tourism Fair – turismul ,,Să fim împreună !”
Cooperarea și competitivitatea sunt două dintre verigile cele mai importante ale lanțului turistic românesc. Aceste elemente au susținut baza conferinței pe tema turismului din județul Brașov din acest weekend. Turismul românesc weekend-ul acesta a prins un nou contur, un contur mai accentuat cu noi aspirații. Acest contur se datorează în primul rând, îndemnului la unitate […]
Dacă ți-a plăcut articolul, trimite-l și prietenilor tăi!
