Mănăstirea Humor din Bucovina

Mănăstirea Humor – artă și religie

Mănăstirea Humor – Așezământul monahal de maici


Mănăstirea Humor coordonate GPS: 47.593694, 25.854525,12

Bucovina găzduiește una dintre cele mai impresionante biserici din România, Mănăstirea Humor, construită în anul 1530 de Toader Bubuiog, iar arhitectura acestui edificiu religios prezintă un interes aparte. Un element particular îl reprezintă pridvorul deschis cu arcade, o inovație determinată atât de tradiția constructivă locală (prispe, foișoare) cât și de influențele renascentiste din exterior.

Mănăstirea are hramurile Adormirea Maicii Domnului (15 august) și Sfântul Mucenic Gheorghe (23 aprilie), iar pictura interioară păstrează schema iconografică, accentuând mișcarea și umanismul expresiilor. Remarcabile sunt icoanele de factură bizantină (sec. XVI), portretele ctitorilor și pietrele de mormânt. Picturile în frescă, a căror culoare predominantă este roşul,  împodobesc mănăstirea atât la interior cât şi la exterior.

Complexul mănăstiresc este alcătuit din patru obiective:

  • Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sf. Gheorghe” – sec. XVI
  • Ruinele caselor mănăstirești – datând din sec. XVI – XVIII
  • Turnul clopotniță – datând din sec. XIX
  • Turnul lui Vasile Lupu – sec. XVII

În prezent Mănăstirea Humor este înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial alături de alte 7 biserici din nordul Moldovei: Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, Sucevița și Voroneț. Datorită împodobirii cu fresce bizantine atât la interior cât și la exterior, aceste mănăstiri sunt unice în lumea ortodoxă.
Caută aici: Cazare Mănăstirea Humorului

Accesul se face pe E 576 (DN 17), apoi DJ 177 din oraşul Gura Humorului spre Mănăstirea Humorului.

La Mănăstirea Humor se poate ajunge astfel:

  • din Bucureşti, urmând traseul: Bucureşti – Buzău – Focşani – Roman – Gura Humorului – Mănăstirea Humor
  • din Timişoara, urmând traseul: Timişoara – Deva – Alba Iulia – Bistriţa – Vatra Dornei – Gura Humorului – Mănăstirea Humor

Cea mai apropiată gară este în oraşul Gura Humorului, cel  mai apropiat aeroport este Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, acesta fiind localizat în orașul Salcea din acest judeţ.

Mănăstirea se poate vizita zilnic între orele 8:00 și 22:00.



 

Mănăstirea-Sfânta-Ana-creația-făgăduinței Mănăstirea Humor  - artă și religie

Mănăstirea Sfânta Ana – creația făgăduinței

Mănăstirea Sfânta Ana –  ctitoria lui Pamfil Șeicaru Mănăstirea Sfânta Ana este un locaș de cult ortodox situat în orașul Orșova, pe Defileul Dunării, construită pe culmea Dealului Moșului, beneficiind de o panoramă deosebită asupra golfului. Mănăstirea Sfânta Ana are o istorie aparte, fiind ctitorită de ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat ca sublocotenent […]

1 comment
Maramuresul-in-spectacolul-iernii-20 Mănăstirea Humor  - artă și religie

Pârtiile de schi din Maramureș în spectacolul iernii

Pârtiile de schi din Maramureș sunt pregătite pentru turiști Foto: Monica Burtea Maramureș, frumoasa zonă turistică din nordul României este gazda unui număr impresionant de pârtii de schi. Pârtiile de schi din Maramureș aflate pe versanții munților Rodnei și Gutâi impresionează prin frumusețea și calitatea zăpezii. Aceste pârtii se bucură de un strat gros de zăpadă din decembrie […]

0 comments
Cascada-Prigor-izvor-de-apă-ocrotit-de-natură Mănăstirea Humor  - artă și religie

Cascada Prigor – izvor de apă ocrotit de natură

Cascada Prigor – un colț sălbatic Cascada Prigor – coordonate GPS: 44,897412 22,134006 Cascada Prigor (sau cascada lui Nițu) este situată pe teritoriul comunei Prigor din județul Caraș-Severin, la poalele Munților Almăjului. Drumul de acces este bun. Din centrul satul Prigor se face dreapta, dacă veniți din direcția Bozovici, apoi stânga pe a doua stradă […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *