Peștera cu Cristale din mina Farcu

Peștera cu Cristale din mina Farcu – în lumea cristalelor

Peștera cu Cristale – Locul în care pământul și-a creat propriul rai


Imagini: Claudiu Vatau


Peștera cu Cristale din mina Farcu coordonate GPS: 46.8064 N, 22.4236 E

Peștera cu Cristale se află pe teritoriul comunei Roșia din județul Bihor și este ascunsă în mina Farcu din versanții domoli ai munților Pădurea Craiului. Mina Farcu a fost închisă în 1998.

Peștera cu Cristale din mina Farcu a fost amenajată și deschisă publicului în anul 2012. Accesul în peșteră se face prin galeria fostei mine de bauxită.

Într-una din galerii a fost amenajat un muzeu al mineritului. În muzeu care sunt prezentate parte din uneltele cu care minerii lucrau și scoteau rocile la suprafața pământului.

Peștera cu Cristale din mina Farcu a fost descoperită întâmplător în anul 1987 în timpul dinamitării unui perete care avea ca scop prelungirea galeriei miniere.

Prăbușirea peretelui a scos la iveală lumea strălucitoare din adâncuri, pereții poleiți în nuanțe de auriu roșiatic și alb sidefat din care țâșnesc cristale de diverse dimensiuni, stalactite și stalagmite.

Emblema peșterii este cristalul sub formă de libelulă.

Lumea cristalelor din peșteră este unică, frumoasă și pură. Pământul a dat tot ce avea mai bun, a unit apa, gheața, aerul, fărâmi din roci și și-a creat un rai propriu. Un rai în interiorul pământului format din cristalele de calcit.

Pământul își protejează raiul, cristalele au valoare doar în mediul lor natural, acolo unde au luat naștere, iar dacă sunt rupte și scoase la lumină mor, se înnegresc și le dispare și ultima urmă de strălucire.

Când a fost descoperită, peștera a fost vandalizată, minerii credeau că aceste minunății au valoare și în afara mediului din pământului, dar s-au înșelat. Cristalele s-au înnegrit imediat, au murit, iar în urmă au rămas doar malformațiile mutilate pe vecie.

Fauna peșterii este reprezentată de lilieci. Aceștia stau cuminți și ignoră turiștii. Doar căldura corpului omenesc îi deranjează atunci când turiștii nesăbuiți se apropie cu mâna de ei pentru a-i fotografia.

Peștera cu Cristale din mina Farcu unicat în Europa


Peștera cu Cristale din mina Farcu este unică în Europa. În lume mai este una singură și aceasta se află în Asia.
Peștera este împărțită în 3 sectoare: turistic, speologic și științific. Turiștii pot vizita doar sectorul turistic în grupuri de 10 persoane. În scop speologic se vizitează în grup de maxim 3 persoane cu programare prealabilă. Iar rezervația științifică se vizitează doar în grup de 2 persoane, ghid și cercetător.

Vizitarea minei și a peșterii se face doar cu ghid local, acesta vă va ajuta să pătrundeți în această lume frumoasă.

Important de știut este faptul că un cristal din calcit crește cu 1 mm în 25 ani, adică 1 cm în 250 ani.

Cazare în Roșia găsiți aici.

Accesul la Peștera cu Cristale din mina Farcu se face urmând traseul:

  • din Cluj-Napoca urmând traseul: Gilău – Huedin – Bratca – Roșia, în Roșia virați stânga după indicator (125 km)
  • din Timișoara urmând traseul: Arad – Salonta – Beiuș – Roșia, în Roșia virați dreapta după indicator (206 km)

Peisajul din zonă este foarte frumos, aerul este curat, vara verdele crud stăpânește ținutul, iar toamna scaldă dealurile în nuanțe arămi. În apropiere găsiți și cazare la prețuri rezonabile.

Turistule, atunci când pleci ia cu tine doar fotografiile, doar ele au valoare, lasă naturii darul său să bucure și alți vizitatori și pe tine când vei reveni.

Pentru informații suplimentare sunați la: 0040.359.410.556, 0040.745.602.203


Caută cazare în categoria: Cazare RoșiaCazare Munții Apuseni, Cazare Transilvania, Cazare Vadu Crișului, Cazare Garda de Sus, Cazare Remeți, Cazare Râșca

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice

 

Cazare-la-Castelul-Sturdza-din-Miclauseni-Iasi-Moldova-17 Peștera cu Cristale din mina Farcu – în lumea cristalelor

Castelul Sturdza de la Miclăușeni – Istoria prinde viață

Castelul Sturdza de la Miclăușeni Există în țara noastră locuri cu mare încărcătură istorică ce au dăinui de-a lungul timpului și au transmis, de la înaintașii noștri, semnele și istoria vremurilor trecute, ale războaielor duse și ale obiceiurilor străvechi. Există pe teritoriul acestei țări cetăți dacice, cetăți din Evul Mediu fortificate, construite să apere pământul […]

0 comments
Cetatea-Râșnov-–-Falnic-supraveghtor-al-Râșnovului-DescoperimRomania-1 Peștera cu Cristale din mina Farcu – în lumea cristalelor

Cetatea Râșnov – Falnic supraveghtor al Râșnovului

Cetatea Râșnov – Falnic supraveghtor al Râșnovului   Semeață și impunătoare, loc de cugetare cu istoria și cu siguranță, dovada a umanității, Cetatea Râșnov este cu siguranță unu loc ep cre trebuie să îl vizitezi. La doar 20 de km de brașov, un loc de poveste își deschide porțile, Râșnovul, oraș micuț, de munte care […]

0 comments
Mănăstirea-Brâncoveanu-din-Sâmbăta-de-Sus-oază-de-linişte-pentru-suflet-3 Peștera cu Cristale din mina Farcu – în lumea cristalelor

Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus – oază de linişte pentru suflet

Imagini: Răzvan Nistor Unde ne simţim aproape de natură? Unde ne putem bucura de liniştea şi pacea sufletească?… dacă nu într-o mănăstire aflată la poalele celor mai înalţi munţi de pe teritoriul ţării noastre. Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus este unul dintre cele mai speciale locuri din România, unde religia, istoria dar şi frumuseţea […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *