La pas spre Vârful Bucura
Dis de dimineaṭă, ora 7:10
Cobor scările în grabă si mă urc în mașină. Conducem vreo 2 ore din Timișoara până în Hațeg, unde ne oprim să ne mai cumpărăm câte ceva. Pornim înapoi la drum. Ajungem cu mașina într-un complex de cabane la poalele munților. Lăsăm mașina, luăm ghiozdanele în spate și pornim pe un drum plin de pietricele. Ajunsesem în Masivul Retezat. Drumul începe cu o porțiune scurtă, dar abruptă prin pădure. După ce se termină, o iei în sus pe un drum forestier pietruit. În dreapta pădure înverzită, în stânga râu învolburat. Nu eram un grup mare, 4 suflete ce-și doreau să cucerească Vârful Bucura. Se termină drumul forestier și intrăm în pădure pe un poduleț de lemn, destul de stabil. În pădure, altă viață. Dacă până acum soarele toropitor ne obosea, acum îi căutam razele. O răcoare umedă. Covorul moale de mușchi în care ni se afundau bocancii era pretutindeni, iar rădăcinile copacilor formau un fel de trepte. La un moment dat, ochim un luminiș. Parcă era valea unor zâne, sclipind în întunecimea pădurii. Lăsăm jos ghiozdanele și ne tolănim pe marginea luminișului. În jos, un abruptiș aproape înfricoșător. În sus, în schimb, o priveliște unică. Dintre bolovani, ce stăteau unii peste alții, răsărea râul. Curgea cu viteză si grație, formând o cascada. Am petrecut ceva timp aici.
Înnoptarea
Pentru că nu eram echipați cu corturi, am ales să înnoptam la Cabana Gențiana. Original o cabană de cercetași, aceasta se află la jumătatea traseului până la Vârful Bucura (aproximativ 3 ore). Are doar 2 încăperi și e întreținută de trei cabanieri. Aceștia își schimbă tura odată la două săptămâni. Nenea Marin ne-a pregătit focul în sobă, ne-a făcut ceai fierbinte și ne-a aranjat paturile. Odată cu lăsarea serii, ne-a prins ploaia într-un foișor de lemn al cabanei. Urma ca ziua următoare să urcăm până în vârf, însă vremea nu era deloc promițătoare. Am urcat la etaj, unde ne aștepta camera. Înăuntru, 30 de paturi unite câte 10. O cameră imensă doar pentru noi. După o seară lungă de jocuri, ne-am înghesuit unul lângă celălalt, ne-am acoperit și am dormit în sunetul furtunii de afară. Pentru doar 35 ron/persoană am renunțat la cort.
Prin furtună până în vârful Bucura
Trezirea ne-a fost dată tot de vantul ce scutura crengile copacilor. Am fost sceptici în privința continuării traseului, însă odată ce s-a mai domolit ploaia, am pornit. Ceața domina culmile înalte, dar toate condițiile nefavorabile nu ne-au oprit din a continua. În ciuda vremii, fețele ni s-au înseninat când am ajuns la Lacul Pietrele. Un peisaj splendid și o pauză binemeritată la 1990 m altitudine. Ne-am pornit din nou la drum, iar cu fiecare pas, presiunea ne apăsa tot mai tare. Drumul nu mai era o potecă printre arbuști, devenise o stâncă plină de bolovani alunecoși, iar în zare, Vârful Bucura. Vremea se înrăutățea, ploaia se intensifica, dar noi nu aveam de gând să ne dăm bătuți. Ajunși pe culmea către Vârful Bucura, auzim din depărtare, strigăte. ”Înapoooi!” a fost singurul lucru pe care-l distingeam printre tunetele ce răsunau. Ne-am răsucit corpurile spre culme și am grăbit pasul. Șiroaie de apă ne curgeau pe lângă bocanci, iar ploaia se transformase în grindină. Îmi ridic privirea, ghemuindu-mă după un bolovan imens. ”Am ajuns” îmi spun în gând. Vedeam, sub noi, Lacul Bucura. Eram cățărați pe Vârful Bucura. La 2300 m altitudine vântul ne sufla din picioare, grindina încă ne lovea glugile, iar telefonul meu înregistra, cu dificultate, o filmare. După cele câteva ”momente de glorie” am fugit înapoi spre cabană, unde nenea Marin ne-a lăsat să ne uscăm puțin și să bem o cană de ceai. Ploaia nu se oprea și nici nu ne mai puneam vreo speranță.
Recrearea traseului la întoarcere
Odată ce am reajuns în pădure, și vremea nu ne mai deranja, am putut răsufla liniștiți. Dar peripețiile încă nu s-au terminat. La lăsarea serii, drumul a devenit puțin înfricoșător. Atmosfera s-a mai calmat când am întâlnit un grup de drumeți care cântau zgomotos. Dar noaptea și lipsa lanternelor ne-au neliniștit. Într-un final, observăm un semn din circuitul pe care îl urmam, am răsuflat ușurați și am luat o curbă către mașină. După ce ne-am urcat în mașină și am pornit muzica, am putut răsufla ușurați. Cucerisem Vârful Bucura.
Galerie foto
Caută și alte idei de călătorie și oferte de cazare în România
Caută cazare în categoria: Cazare Transilvania, Cazare Retezat Parâng, Cazare Petroșani, Cazare Parâng, Cazare Hunedoara, Cazare Straja, Cazare Hațeg
Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice
Citește și …
Vulcanii Noroioși și peisajele dinamice ale Buzăului
Vulcanii Noroioși nu sunt singurii pe teritoriul țării noastre. Totuși, orice călător odată ce calcă în inima Pâclelor Mici își dă seama că vulcanii noroioşi sunt rari pentru Europa. Toate fenomenele spectaculoase îi fac demni de o transformare pură într-un obiectiv touristic important și de neratat în această viață. Parcă de secole între pâclele de […]
Ceramica neagră de Marginea. Atelierul pe care nu trebuie să-l ratezi în Bucovina
Satul Marginea din județul Suceava este una dintre puținele localități din Europa în care tradiția ceramicii negre se păstrează încă în forma ei autentică. Vizitatorii ajunși aici descoperă nu doar un obiectiv turistic, ci un meșteșug funcțional, transmis din generație în generație, care continuă să dea identitate comunității. Atelierul meșterului Corneliu Magopăț reprezintă punctul central […]
Stațiunea Sinaia – regina albă a României
Stațiunea Sinaia – invitație la schi Stațiunea Sinaia este una dintre cele mai importante și frumoase stațiuni montane din România. Dar este și un important centru socio-cultural în care au avut loc de-a lungul timpului numeroase evenimente care ne-au marcat istoria și evoluția ca popor. Pentru a păși pe urmele istoriei noastre trebuie să vizităm Sinaia […]






