Muzeul Etnografic al Bucovinei. Povestea usturoiului care apără satul

În Muzeul Etnografic al Bucovinei, trecutul nu este doar expus, este reînviat. Iar dacă ai norocul să fie Cristina Turcu ghidul tău, experiența devine una rară: nu doar vezi istoria, ci o simți. Pașii ei te poartă prin camerele mici, tavanul jos, mirosurile imaginare de lut, lână și fum, dar mai ales printr-o lume în care fiecare obiect își are povestea lui, fiecare umbră are un rost, iar fiecare tradiție ascunde un sens.

Cristina își începe turul în „căsuță”, camera de locuit a unei familii bucovinene din secolul al XIX-lea. În încăpere se regăsesc vatra de încălzit, patul acoperit cu lăicere groase, culmea de lemn pe care sunt puse hainele cele bune, lada de zestre în care femeile își păstrau actele, bijuteriile, cămășile ornamentate și banii. Fiecare obiect pare încă utilizat, ca și cum familia tocmai a ieșit în curte și urmează să se întoarcă.

Ajunul Sfântului Andrei și magia usturoiului

Aici, însă, povestea capătă un ton aparte. „Ajunul Sfântului Andrei era noaptea în care oamenii se temeau și sperau deopotrivă. Usturoiul era arma lor, mai puternică decât orice rugăciune”, spune Cristina, cu vocea caldă, dar fermă.

În tradiția bucovineană, noaptea de 30 noiembrie era considerată noaptea strigoilor, când entități malefice puteau tulbura liniștea oamenilor și bunul mers al gospodăriei. Pentru a se proteja, localnicii ungeau cu usturoi pragurile, tocurile ușilor, ferestrele, ba chiar și grajdurile, într-o încercare de a ține răul la distanță.

Pe lângă rolul magic, usturoiul avea și o funcție practică: era consumat aproape zilnic, considerat leac pentru boli într-o vreme în care antibioticele nu existau.

Dar magia nu lipsea din viața oamenilor. În ajun, tinerii din sat veneau la casa unei femei bătrâne, „iertată de păcate”, cum spune tradiția, și păzeau usturoiul așezat într-o covată. Păzeau și petreceau până în zori, aducând muzicanți, mâncare și băutură, în ciuda postului Crăciunului.

„Tinerii nu păzeau doar usturoiul. Ei păzeau satul, casa, animalele, sănătatea oamenilor. Dacă usturoiul trecea de noapte, treceau și necazurile”, explică ghidul cu un zâmbet în colțul buzelor.

Usturoiul păzit în acea noapte căpăta proprietăți miraculoase. Era păstrat ani de zile și folosit la nevoie, în descântece, în leacuri pentru animale sau în ritualuri de protecție.

În aceeași noapte, fetele de măritat aveau propriile ritualuri: puneau busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul, făceau turte sărate din făină și apă, pe care le mâncau înainte de culcare fără să bea apă, sperând că în vis bărbatul care le aduce apă va fi viitorul soț. Unele mergeau la fântână la miezul nopții, luminând apa cu o lumânare, în încercarea de a zări chipul celui sortit.

O casă bucovineană, poarta spre secolul al XIX-lea

Viața cotidiană, așa cum o descrie Cristina, avea un farmec aparte. Patul simplu, acoperit cu poplade din lână, salteaua din paie, culmea acoperită cu covoare groase, lada de zestre plină cu ștergare ornamentale, acte de familie, bijuterii și haine de sărbătoare toate formau universul unei familii obișnuite.

Lângă vatră se găsea un cuptor deschis, de tip arhaic, folosit pentru gătit, încălzit și copt pâinea. Pe laițele de lemn dormeau copiii, uneori și adulții, pentru că în trecut familiile erau numeroase, iar spațiul limitat.

De-a lungul pereților atârnau icoane acoperite cu ștergare țesute, vechi fotografii de familie, vase din ceramică și lemn. Podeaua era din pământ bătătorit, uneori acoperită cu țoale din cânepă și lână. Lumina venea de la lumânări din ceară sau, mai târziu, de la lămpi cu gaz.

Totul era simplu, ordonat, funcțional, dar nu lipsit de frumusețe.

Ajunul Crăciunului, o masă cu 12 bucate și o casă în așteptare

 Vizita continuă în „casa cea mare”, camera destinată musafirilor și marilor sărbători de peste an. Aici, Cristina povestește cu o liniște aproape ritualică despre masa de Ajun.

12 feluri de mâncare de post, cereale, legume, prune afumate, fasole, bob, linte, sarmale cu porumb, colivă din grâu.

Familia nu mânca nimic până la apusul soarelui, ținând post negru. Abia după venirea preotului, cu icoana Nașterii Domnului, începea „cina cea de taină”.

Gospodinele pregăteau un colac mare, împletit, numit „Crăciun”, care era păstrat până la sărbătoarea celor 40 de mucenici, în martie, pentru ritualurile agricole de început de an.

Seara, copiii veneau la ferestre și colindau. Primeau colăcei, nuci, mere și bănuți. Era unul dintre cele mai frumoase momente ale anului.

Un muzeu care respiră prin povești

Muzeul Etnografic al Bucovinei, nu este un simplu muzeu, ci un loc în care tradițiile pot deveni vii atunci când sunt spuse de cineva care le înțelege cu adevărat.

Cristina Turcu este, fără îndoială, povestitorul care dă glas trecutului în acest muzeu.

„Dacă nu le spunem mai departe, tradițiile nu dispar. Dar adorm. Iar eu nu vreau să le las să doarmă”, mărturisește ea, în timp ce privește către grupul de vizitatori care o ascultă fascinați.

Iar în noaptea Sfântului Andrei, usturoiul devine, prin descrierile ei, nu doar o plantă banală, ci un simbol al fricii, credinței și supraviețuirii, un scut al satului bucovinean, ridicat între oameni și necunoscut.

Imagini: Claudiu Vatau

---