Castelul Peleş – Reşedinţa Regelui de oţel


Castelul Peleş

Castelul Peleş  – primul castel electrificat din Europa


Castelul Peleş coordonate GPS  45 21 34 N, 25 32 30 E

Castelul Peleş se află pe Valea Prahovei în localitatea Sinaia.

Este cel mai stilat Castel din ţara noastră, fiind şi unul dintre monumentele istorice importante ale Europei.

În anul 1866 Regele Carol I, supranumit Regele de oţel al României, vizitează Valea Prahovei, impresionat de frumuseţile acestor locuri decide construirea în această zonă a unei reşedinţe de vară pentru familia regală.

În anul 1872 Regele cumpără terenul, 1000 de pogoane, iar în anul 1973 începe construcţia edificiului sub stricta sa supraveghere.

Arhitecţii care au coordonat lucrările au fost Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Stilul arhitectural predominant atât la exterior cât şi la interior este stilul neorenaşterii germane.

Construcţia s-a desfăşurat între anii 1873 – 1914, deşi Regele Carol I împreună cu Regina Elisabeta s-au mutat în castel încă din anul 1883, extinderea s-a a continuat până în 1914 când a murit regele şi castelul a rămas în forma actuală.

Pe langă Castelul Peleş, în aceeaşi perioadă,  au mai fost construite: Castelul Pelișor, Corpul de Gardă, Economatul, Foișor, Grajdurile, Uzina Electrică și Vila Șipot, Casa de Vânătoare, aceasta fiind folosită de Rege şi de Regina Elisabeta ca şi locuinţă până în momentul în care s-au putut muta în castel.

Uzina Electrică proprie a făcut ca acest castel să fie primul castele electrificat din Europa.

Evenimente istorice petrecute la Catelul Peleș

În această construcţie încărcată de istorie au avut loc evenimente extrem de importante ce au marcat istoria ţării noastre.

Dintre acestea amintim:

  • Vizita Împăratului Imperiului Austro-Ungar, Franz Joseph, în anul 1896. Acesta a fost cucerit de frumuseţea locului.
  • În 1893 s-a născut aici Regele Carol al II-lea.
  • În 1921 s-a născut Regele Mihai I al României.
  • În 1948 Peleşul a fost confiscat de comunişti.
  • În 1953 a devenit muzeu.
  • În 1975 a fost închis publicului.
  • În anul 1990, după revoluţia din decembrie 1989 a fost redeschis publicului larg.
  • În 2007 a fost retrocedat Familiei Regale, Regele Mihai I a decis să rămână în continuare muzeu.

La Castelul Peleş se poate ajunge din direcţia:

  • Sibiu urmând traseul: Sibiu – Făgăraş – Râşnov – Sinaia
  • Iaşi urmând traseul: Iaşi – Bacău – Braşov – Sinaia
  • Timişoara urmând traseul: Timişoara – Deva – Sibiu – Făgăraş – Râşnov – Sinaia
  • Craiova urmând traseul: Craiova – Piteşti – Târgovişte – Sinaia
  • Bucureşti urmând traseul Bucureşti – Ploieşti – Sinaia

Astăzi Castelul Peleş este cel mai vizitat muzeu din România.


 

Caută cazare în categoria: Cazare Valea Prahovei, Cazare Rucăr Bran, Cazare Transilvania

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice

Dacă ți-a plăcut articolul trimite-l și prietenilor tăi!

Lasă un răspuns

Notă:

Comentariile de pe acest sit reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legatură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Sus