Craiova

Craiova – orașul în care cultura, tradiția și ospitalitatea și-au dat mâna


Imagini: Andreia Minuță


De ce să vizităm Craiova?


Am pășit în Craiova cu preconcepția ca este doar un oraș de câmpie care nu ar avea cu ce să mă surprindă, dar ca în orice poposire urbană am decis să vizitez centrul. Nu mică mi-a fost mirarea să descoper străduțele pietonale mărginite de case frumos renovate cu arhitectură specifică secolului XIX. Plimbarea pe aceste străduțe a fost o adevărată încântare. Am aflat câte puțin din istoria vremurilor de mult apuse, m-am bucurat de arhitectura și armonia cladirilor. M-am relaxat la terasele frumos amenajate.

Dorindu-mi să aflu mai multe despre acest oraș care a început să își construiască o temelie puternică în mintea mea, am început să caut, să descopăr mai mult.

În Craiova se află al doilea parc urban din România, Parcul Nicolae Romanescu.  În interiorul parcului găsim Castelul Fermecat, o construcție ce te duce cu gândul la castelele medievale.  Podul suspendat este o construcție ce subliniază frumusețea și eleganța parcului. Tot aici întâlnim cea mai veche grădină zoologică funcțională din țară. Aceasta a fost inaugurată în 1906. Iar Grădina Botanică protejează numeroase specii faunistice.

Am descoperit un oraș cultural, actori implicați și dedicați care își promovează arta și o apropie de oameni, creând o legătură naturală între artist și public.

Craiova găzduiește Festivalul Internațional „Puppets Occupy Street”, primul festival de arta animației în spații neconvenționale din România, organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”. Festivalul Puppets Occupy Street promovează arta animației în comunitate înleșnind accesul  tuturor categoriilor socio-profesionale  la actul artistic. Iar Festivalul Internațional Shakespeare are loc aici din 2 în 2 ani.

În Craiova găsim cea mai activă Casă de Cultură din țară, „Traian Demetrescu”, aici fiind găzduite și lucruri personale care i-au aparținut poetului pre-simbolist.

Biserici frumos construite ce spun poveștile vremurilor trecute încântă ochiul și sufletul. Biserica Madona Dudu, frumoasa construcție ce își leagă numele de o legendă care spune că, în urmă cu multe sute de ani, aici a fost un dud. Într-o zi, moșierul a găsit o icoană a Maicii Domnului în acest copac. Dorind protejarea icoanei a decis construirea unei biserici din lemn ca acoperământ pentru aceasta. Câțiva ani mai târziu, micuța biserică din lemn a fost înlocuită cu una din piatră construită în stil Brâncovenesc. Învățământul craiovean își leagă începuturile de acest lăcaș care a găzduit în chiliile sale scoală primară și secundară. Catedrala Mitropolitană din Craiova (Biserica Domnească Sfântul Dumitru)  este cea mai veche biserică din Craiova. Este construită în stil bizantin. Data construcției nu se cunoaște cu exactitate, prespupunându-se că a fost ridicată cândva între secolele VIII-XV.

Dar ce m-a impresionat cel mai mult au fost oamenii. I-am descoperit ageri, mândri de istoria, tradiția și orașul lor, dornici să își promveze frumusețea zonei, dedicați și ,mai ales, bucuroși de oaspeți.

Și astfel Craiova și Oltenia vor avea multe de spus pe harta turistică a țării.


Caută cazare în categoria: Cazare Oltenia, Cazare Băile Olănești, Cazare Mălaia

Citeşte şi alte articole asemănătoare despre: Natura, Obiective turistice


 

Castelul-Cantacuzino Craiova - orașul în care cultura, tradiția și ospitalitatea și-au dat mâna

Castelul Cantacuzino – redescoperirea artei româneşti

Castelul Cantacuzino – redescoperirea artei româneşti Castelul Cantacuzino coordonate GPS: 45°24’50.0″N 25°32’33.4″E Castelul Cantacuzino este situat pe Valea Prahovei în staţiunea Buşteni.  având o mare valoare istorică şi arhitecturală. A fost construit în anul 1911 de arhitectul Grigore Cerchez la cererea prințului  Gheorghe Grigore Cantacuzino, numit şi Nababul pentru  “amintirea străbunilor și pentru adăpostul urmaşilor”. Curtea […]

0 comments
de-6 Craiova - orașul în care cultura, tradiția și ospitalitatea și-au dat mâna

Croazierele sunt tot mai căutate de turiștii români

MS Diana, navă cu echipaj românesc, a lansat noile croaziere pe ruta capitalelor imperiale. Acum este mai ușor ca niciodată să vizitezi capitalele Austriei, Slovaciei și a Ungariei. Îmbarcarea pe navă se face în Viena. Până acolo putem merge cu avionul, trenul sau mașina. O dată ajunși în capitala fostului imperiu începe povestea. Totul este […]

0 comments
Târgul-de-Turism-al-Olteniei-ediția-a-III-a-9-11-martie-2018-Craiova-2 Craiova - orașul în care cultura, tradiția și ospitalitatea și-au dat mâna

Începe Târgul de Turism al Olteniei – Craiova, 9 – 11 martie 2018

TÂRGUL DE TURISM AL OLTENIEI EDIȚIA a III- a – cel mai mare eveniment dedicat turismului  din regiunea  Olteniei se va deschide în acest weekend  la Centrul Multifuncțional Craiova În acest weekend Centrul Multifuncțional Craiova se va transforma într-un spațiu  al destinațiilor de vis În perioada 9-11 martie 2018 la Centrul Multifuncțional Craiova se va […]

0 comments

Lasă un răspuns

Notă:Comentariile de pe acest site reprezintă punctul de vedere al celor ce le-au postat. Expresiile licențioase, atacul la persoană sau textele care nu au legătură cu articolul sau discuțiile de pe site pot duce la ștergerea comentariului.

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *