
Mănăstirea Sfânta Ana – ctitoria lui Pamfil Șeicaru Mănăstirea Sfânta Ana este un locaș de cult ortodox situat în orașul Orșova, pe Defileul Dunării, construită pe culmea Dealului Moșului, beneficiind de o panoramă deosebită asupra golfului. Mănăstirea Sfânta Ana are o istorie aparte, fiind ctitorită de ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat ca sublocotenent […]

Principalele soiuri de struguri cultivate și vinurile albe pe care acestea le produc: Feteasca Albă este un vechi soi românesc, prezent de foarte mult timp în cultură și bine adaptat condițiilor de climă din podgoriile ţării noastre. Se crede că a fost obținut prin selecție populară din soiul Fetească neagră. Este soiul care deține în […]

Vinul se bea in doi, dar goi pentru că patează „In vino veritas” În urmă cu 7000 de ani, undeva în Mesopotamia, apare cultura viței de vie, extinzându-se apoi în tot Orientul Mijlociu. La rândul lor, grecii, romanii și egiptenii au adoptat această cultură, primele etichete apărând în Egiptul antic. Astfel, au fost descoperite ulcioare […]

Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reşiţa – Cel mai mare muzeu tehnic în aer liber din Europa Muzeul Locomotivelor cu Abur din Reşiţa coordonate GPS: 45.311892, 21.877458. Reşiţa găzduieşte un impresionant muzeu de locomotive cu abur în aer liber. Înfiinţat în anul 1972 muzeul cuprinde astăzi un număr de 16 locomotive din diferite secole. 14 locomotive […]

Așezată între dealurile domoale ale județului Vaslui, Mănăstirea Alexandru Vlahuță este unul dintre acele locuri care nu încearcă să impresioneze prin monumentalitate, ci prin atmosferă, liniște și firesc. Situată în comuna Alexandru Vlahuță, în zona Colinelor Tutovei, mănăstirea se află la aproximativ 20–25 de kilometri de Bârlad, într-un cadru retras, potrivit pentru o oprire fără […]

Sfântul Andrei, ocrotitorul României, este cel care a provăduit și a încreștinat dacii, aducând învățătura lui Iisus pe meleagurile noastre, în Scytia, Dobrogea de azi. Se sărbătorește în fiecare an în data de 30 noiembrie, zi însoțită de numeroase superstiții și obiceiuri unice. În noapte de Sfântul Andrei, în credința populară, realitatea se împletește cu […]

Unde pleci în vacanță anul acesta? Alege-ți destinația perfectă la TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI! Februarie este luna ideală pentru a-ți planifica și rezerva vacanțele pentru 2020. Dacă ești un călător pasionat și organizat și vrei să ai parte de sejururi relaxante și inedite, te așteptăm la ediția de primăvară a TÂRGULUI DE TURISM AL […]

Stațiunea Sinaia – invitație la schi Stațiunea Sinaia este una dintre cele mai importante și frumoase stațiuni montane din România. Dar este și un important centru socio-cultural în care au avut loc de-a lungul timpului numeroase evenimente care ne-au marcat istoria și evoluția ca popor. Pentru a păși pe urmele istoriei noastre trebuie să vizităm Sinaia […]

Descoperă lumea la Târgul de Turism al României! 15 – 18 Februarie În perioada 15 – 18 februarie, te invităm cu entuziasm la ediția de primăvară a Târgului de Turism al României. Evenimentul are loc în pavilionul B2 din Centrul Expozițional ROMEXPO și prezintă cele mai avantajoase pachete turistice pentru anul 2024. Fie că ești […]

Leagăn al credinței În călătoria noastră prin județul Gorj, nu puteam rata o vizită la Mănăstirea Polovragi. Liniștea dimineții ne-a călăuzit pe drumul pietruit până la poarta de intrare a mănăstirii. Asemănătare cu porțile maramureșene, poarta marcheză atât intrarea fizică spre curtea mănăstirii cât și intrarea spirituală către credință și iertare. Aleea mărginită de brazi […]

Palatul Culturii din Iaşi, istoria Moldovei într-o clădire Palatul Culturii din Iaşi coordonate GPS: Lat. 47.1572648, Long. 27.585863 Palatul Culturii din Iaşi este una din emblemele orașului așezat în regiunea istorică Moldova. Oraș care astăzi este principalul centru urban din nord-vestul României. Se știe deja că Iași a fost capitala Moldovei din a doua jumătate a […]

Cetatea Râșnov – Falnic supraveghtor al Râșnovului Semeață și impunătoare, loc de cugetare cu istoria și cu siguranță, dovada a umanității, Cetatea Râșnov este cu siguranță unu loc ep cre trebuie să îl vizitezi. La doar 20 de km de brașov, un loc de poveste își deschide porțile, Râșnovul, oraș micuț, de munte care […]
